Un individ din Campina a fost ridicat de oamenii legii de la Biroul de Investigatii Criminale din municipiu, fiind suspectat de comiterea infractiunilor de santaj si camatarie. Barbatul, in varsta de 51 de ani, a fost saltat in urma unei descinderi care a avut loc la locuinta acestuia, unde au fost gasite mai multe documente din care reiese ca se ocupa cu camataria, si pot servi pentru intocmirea probatoriului.
Astfel, din cercetari a reiesit ca, la data de 8 februarie 2013, o femeie din comuna Telega a luat cu imprumut de la suspect 150 de euro, incheind cu acesta un contract de mana in care se stipula, insa, ca ar fi luat 300 euro, suma pe care se obliga sa o restituie in doua transe: prima in data de 15 februarie 2013, iar urmatoarea pe 15 martie 2013.
In data de 16 februarie 2013, intrucat intarziase cu o zi, femeia a fost nevoita sa platesca 200 de euro si 100 de lei, in caz contrar barbatul amenintand-o ca ii va spune sotului ei ca a intretinut cu el raporturi sexuale !
La cateva zile, reclamanta a mai imprumutat suma de 900 lei de la acesta, bani pe care trebuia sa ii restituie intr-o saptamana. Deoarece nu a putut achita, barbatul i-a cerut suma de 3.500 de lei. Atunci cand victima i-a spus acestuia ca nu are de unde sa stranga atatia bani, barbatul a inceput sa o ameninte telefonic, spunandu-i ca o va pari sotului ca au intretinut raporturi sexuale, ca ii va astepta copiii la scoala s.a.m.d.
Dupa extinderea cercetarilor, au mai fost identificate alte 10 persoane care imprumutasera de la acelasi individ sume de bani cuprinse intre 200 de lei si 4600 de euro.
Impotriva barbatului s-a luat masura retinerii pentru o perioada de 24 de ore, urmand sa se propuna arestarea lui pentru savarsirea infractiunilor de santaj si de camatarie.
(F.T.)














