Ministrul ungar de Interne Sandor Pinter a declarat ieri stare de urgenta in tara, din cauza intemperiilor. Ninsori puternice, viscolul, poleiul si frigul au cauzat atat intreruperea alimentarii cu energie electrica, blocarea accesului in mai multe localitati si intreruperea furnizarii unor servicii importante, cat si producerea unor accidente in intreaga tara, in ultimele 24 de ore. Un numar de 77 de localitati erau afectate de pene de energie electrica, peste 100.000 de rezidenti neavand curent electric ieri dimineata, a declarat o purtatoare de cuvant a furnizorului E.ON. Intreruperile in alimentarea cu energie electrica au fost cauzate de prabusirea unor copaci peste cablurile electrice inghetate, a precizat Nikoletta Egyhazi. O serie de trenuri fie au oprit, fie inregistreaza intarzieri de pana la doua ore, majoritatea in zona de vest si nord a tarii, a anuntat compania feroviara MAV. Mii de persoane au petrecut noaptea de joi spre vineri in vehicule, pe autostrada M1, pe o portiune intre Gyor si Tata, in nord-vestul Ungariei, din cauza blocarii carosabilului de camioane ce au derapat impinse de rafale violente de vant, a anuntat un purtator de cuvant al Unitatii regionale pentru managamentul dezastrelor. Pe autostrada M7 si pe drumul principal M70, in sud-vestul Ungariei, un numar neprecizat de masini au fost nevoite, de asemenea, sa opreasca, unele avand numere de inmatriculare straine. In pofida conditiilor de iarna, Aeroportul International Liszt Ferenc din Budapesta este deschis in continuare, fara ca serviciile sa ii fie perturbate. Potrivit unui adjunct al purtatorului de cuvant al aeroportului, Laszlo Kurucz, doar o cursa Lufthansa a fost nevoita sa aterizeze la Viena in loc sa aterizeze la Budapesta.