Agricultura noastră după ce că nu prea e, prezentându-se filiformă şi aschilopatică, suferă şi de încurcătură de maţe. Vaca e cal, calul găină, găinile suferă de o maladie aviară contagioasă, laptele suferă de păşuni prea curate. De-aia trebuie să luăm lapte din Olanda, praz din Egipt, fasole din Tanganica. Dacă nu mai avem industrie de ce naiba ne-am osteni să avem agricultură? Bine că-l avem pe Băsescu, necontagios, curat ca lacrima şi pe care nu ni-l ia nimeni, nici pe gratis.
După Revoluţie a venit la Sângeru un nene din Belgia. Auzise el că pământul de aici n-are în el chimicale. Că e curat ca lacrima, că e plouat doar de Dumnezeu, că nici în vremea ceapeurilor nu s-a putut realiza agricultură modernă pe aceste dealuri, drept pentru care chiar şi colhozul, neputându-şi cocoţa tractoarele pe pante, a dat faliment. Belgianul, un tip simpatic şi burtos, a umplut nişte sticluţe cu probe de sol, s-a uitat prin nişte ochelari cu tup în textura solului, a cărat trei ţărani după el şi pe mine pe post de posibil asociat, eu având pământ moştenit, el având idei şi, dădea de înţeles, gologani. Mi-a arătat şi nişte poze de vaci culturiste, toate de peste o tonă, toate compuse numai din muşchi. Era o rasă din Belgia lui care semăna cu un elefant şi pe care intenţiona s-o suie la Sângeru. Ne umplem de bani, a zis el, n-am întâlnit în viaţa mea un pământ mai pur. Aici sunt Păşunile Raiului. Cum a fost posibil? Păi, am zis eu, din motive de sărăcie. Cine dracu are bani aici să cumpere chimicale, ierbicide, stimulatori de creştere. Lăptuca în grădină creşte cu ploaia din cer iar dacă mai dai şi niţel cu sapa la rădăcină ajunge mare şi gustoasă. Un prieten din Israel, născut în România şi care mai vine uneori pe la mine nu se mai satură de roşiile mele, mai pipernicite ca alea de pe piaţă, dar cu un gust formidabil, zice el. N-am mâncat nicăieri în lume (şi dacă nici Avi n-a umblat prin bătătura planetei, apoi n-a umblat nimeni!) roşii mai gustoase. Am şi două vaci. Le mulgea atunci un îngrijitor care, când se îmbăta şi se îmbăta des, le mulgeam eu. Mi-aduc aminte că pe la 11 noaptea m-a sunat o dată Nistorescu, colegul meu de generaţie, ziaristul. Ce faci? Mulg vaca zic, asudat, cu telefonul proptit în ureche şi mâinile pe ţâţele rumegătoarei. Vezi, zice, că face mamită dacă n-o mulgi la timp şi alte amănunte care arătau că şi el e de la ţară. Acum am o femeie care pare mai aplecată spre câmpia muncii, iar văcuţele mele, hrănite cu ce am cosit anul trecut, dau lapte.
Aflu, de la televizor, că a pătruns în România un fel de gripă aviară a laptelui. E o gripă bovină. Cică iarba n-a fost bună. Dimineaţa eu beau mereu, înainte de cafea, o cană cu lapte. Nu-l fierb. Ce să fac dacă aşa m-am învăţat de mic? Lume primitivă, sat primitiv, eu primitiv. E primăvară. Găinile ouă, porumbeii rotesc în cuibare, curcanii îşi înfoaie băţoşi penajul. Pe toate le hrănesc cu boabe din recolta proprie, neatinsă de chimicale. De ce nu le folosiţi, nu le-aţi folosit, mă întrebase atunci mirat şi admirativ belgianul? De săraci, am zis atunci şi de săraci spun şi azi oricui mă întreabă. Nu toţi sunt ecologişti, dar toţi sunt săraci. De unde să ia bani ţaţa Floarea care e scrisă, până îi vine pensia de ceapistă, pe caietul de la alimentară pentru ulei, pentru sare, pentru…?
Cum naiba de au dat toate molimele în România, de s-au năpustit peste noi procurorii Europei? Un prieten, unul dintre puţinii crescători de vaci din ţara asta, zice că n-are decât să le taie sau să le vândă în China sau Turcia. Turcia a cumpărat numai în ultimele luni câteva milioane de vaci cu lapte, iar China sute de milioane. La ăia n-o fi de-asta, cum îi zice…? Indicatorul de aflatoxină, îmi spune acelaşi amic, e de zero virgulă nu ştiu câte zerouri pentru a-ţi închide firma inspectorii Europei, în cârdăşie cu procurorii.
Lucian AVRAMESCU
