Nicoleta Dumitrescu
Ultimele evenimente din România, respectiv teribilele inundații din județul Galați, dar și reuniunea liberalilor în care, în mod oficial, liderul Nicolae Ciucă a fost desemnat candidat pentru prezidențiale, au demonstrat, pentru a câta oară, cât de multă patimă pot pune politicienii în promisiunile lor, promisiuni care, într-o situație de urgență, așa cum a fost în cazul zonelor afectate de ploi din sudul Moldovei, se dovedesc a fi fără absolut niciun fel de valoare!
Ideea este că, după o vară în care seceta și lipsa ploilor au fost marile probleme, intensitatea și cantitatea precipitațiilor căzute într-un interval extrem de scurt, zilele trecute, a semănat cam cu aceeași situație în care autoritățile locale, la căderea primei zăpezi mai serioase, par că sunt luate pe nepregătite, chiar dacă evenimentul se întâmplă în… plin sezon rece. Iar comparația este făcută în contextul în care, așa cum au spus mulți dintre sinistrații care s-au văzut cu toată agoniseala luată de ape, că dacă se făceau investițiile promise și necesare, de pe vremea când au mai fost probleme cu inundațiile, cu totul ar fi fost situația acum. Numai că, așa cum se întâmplă în România, promisiunile curg… gârlă, fără ca măcar investițiile cele mai necesare să se și pună în practică!
Asta nu-i împiedică însă pe politicieni să aducă la înaintare alte și alte promisiuni, având în vedere că sunt în plină derulare perioadele electorale pentru cele două scrutinuri ce se apropie – alegerile prezidențiale și cele parlamentare. De pildă, prezența în mijlocul sinistraților de la Galați a fost, pentru liderul PNL Nicolae Ciucă, o adevărată lansare la apă în cursa pentru Cotroceni, acesta urcând pe scena reuniunii de la București, de la Parlament, unde delegații liberali din țară îl așteptau, în aceeați ținută de teren cu care fusese printre sinistrați, alături de premierul Marcel Ciolacu.
Considerat de către membrii PNL, prin atitudine și prezență, drept ”cel mai frumos președinte uman”, Nicolae Ciucă nu a ezitat însă ca să-i atace și pe colegii de la guvernare, dar și să lanseze la apă o serie de promisiuni, că tot l-a girat partidul să participe, în mod oficial, în cursa pentru cucerirea Cotrocenilor. Astfel, punctând că principala vocație a politicienilor este aceea de a fi în serviciul țării, Nicolae Ciucă nu a uitat să spună că ”PNL este singurul partid nemăcinat de populism, fățărnicie, minciuni și propagandă deșănțată!”. Oare, chiar așa o fi? Numai că, exact unele dintre intervențiile făcute de către anumiți liderii liberali, înainte de intervențiile lui Nicolae Ciucă, au demonstrat exact contrariul. Iar unul dintre exemple este cel al europarlamentarului Rareș Bogdan care, spunând că nu vrea să facă vreo referire la adresa celor de la PSD, nu s-a putut abține în a le transmite colegilor, cităm, un singur lucru. Și anume, având în vedere că una dintre țintele social-democrați la adresa sa sunt batistele purtate la buzunarul de la sacourile pe care le îmbracă, europarlamentarul liberal le-a transmis celor de la PSD că, pe data de 8 decembrie, adică data când va avea loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale, după ora 24.00, le va trimite la sediul de partid din București o duzină de batiste, ”ca să-şi şteargă lacrimile înfrângerii”. Până una- alta, rămâne de văzut, însă, cum vor arăta rezultatele după primul tur al alegerilor, după orele 24.00, care vor evidenția cine va intra, cu adevărat, în turul doi pentru funcția de șef al statului. Până atunci, însă, promisiunile, din toate părțile, vor curge…gârlă!