În zona Barajului Măneciu va avea loc, astăzi, începând cu orele 9.00, un exerciţiu de alarmare preventivă a structurilor de intervenţie, incluzând un număr apreciabil de forţe umane şi mijloace tehnice specifice. O astfel de misiune, desfăşurată în ipoteza producerii unui accident tehnic la obiectivul amintit, este coordonată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi condus de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova.
Organizatorii exerciţiului de alarmare de la Măneciu şi-au propus atingerea mai multor obiective, cum ar fi: testarea capacităţii de reacţie şi de intervenţie, precum şi verificarea modului de cooperare între forţele specializate, complementare şi auxiliare, participante la acţiune; evaluarea măsurilor de limitare şi înlăturare a efectelor negative ale producerii unui astfel de accident tehnic; realizarea unei informări complete a populaţiei din zonă privind modul de comportare şi de acţiune în cazul producerii unei avarii la Barajul Măneciu.
(C.D.)