Maine, 1 Martie 2013, la Scoala Gimnaziala ” Manastireanu Mihai” din Predeal Sarari se va derula activitatea didactica “ Martisor literar – Ion Creanga”, din cadrul programului educational “ Scara valorilor romanesti”.
Evenimentul este organizat de institutia de invatamant din localitate – prin profesoara Valentina Manache – in parteneriat cu Colegiul National “ Nicolae Iorga” din Valenii de Munte (profesor Emil Musat).
Potrivit precizarilor pe care ni le-a oferit prof. Valentina Manache, “ activitatea de la scoala din Predeal Sarari are darul de a familiariza elevii cu expresiile specifice timpului in care a trait si a creat Ion Creanga, cu opera marelui scriitor roman, avand, totodata, rolul de a stimula creativitatea copiilor. Prezentarea unor creatii literare care poarta semnatura marelui clasic al literaturii romane se va face prin abordarea unei conceptii unitare si moderne a operei sale. Se va pune accent pe dezvoltarea limbajului literar, prin citarea regionalismelor, a proverbelor si a vorbelor de duh intalnite in creatiile marelui clasic.
Pe de alta parte, nu trebuie uitat ca beneficiarii programului educational sunt elevii, a caror copilarie a fost cel mai bine reliefata in capodopera lui Ion Creanga „.
Actiunea de maine, care va presupune implicarea elevilor de la Scoala “Manastireanu Mihai” la activitati extracuriculare, se va derula pe trei sectiuni: Concurs despre viata si opera scriitorului; Reprezentarea, prin desen, a unei povesti; Interpretare artistica (fragment dintr-o opera a lui Creanga ), prestatiile artistice ale elevilor urmand sa fie recompensate cu diverse premii.
(F.T.)