Presedintele Vladimir Putin a afirmat ieri ca sfarsitul lumii nu va avea loc decat peste 4,5 miliarde de ani, deoarece “asa functioneaza soarele nostru. “Stiu ca sfarsitul lumii va avea loc peste 4,5 miliarde de ani”, a declarat Putin, in prima sa mare conferinta de presa de cand a revenit la
Kremlin, pentru un al treilea mandat. “Este ciclul de functionare a soarelui nostru”, a explicat el. Vladimir Putin a subliniat insa ca nu ii este frica de momentul in care “reactorul se va stinge si totul se va sfarsi”. “De ce sa-ti fie frica daca este inevitabil”, a explicat presedintele rus. America Centrala si Mexic celebreaza in 21 decembrie sfarsitul unei mari ere in calendarul mayas (pe care cercetatorii il situeaza mai degraba in 23 decembrie), un eveniment pe care mai multe persoane il asociaza cu sfarsitul lumii.
In aceasta conferinta, Vladimir Putin a afirmat ca in Rusia nu exista un sistem autoritar, inainte de a se lansa intr-o critica dura la adresa Statelor Unite ale Americii. “Sa calific drept autoritar sistemul nostru nu pot, nu pot sa fiu de acord cu asta. Cea mai buna dovada este decizia mea de a parasi postul dupa doua mandate. Daca as fi considerat ca drumul autoritarismului era de preferat, as fi schimbat Constitutia, era usor”, a argumentat omul forte al Rusiei.
“Avem sentimentul la noi ca democratia inseamna
trotskismul, anarhia … dar nu este asa. Daca o persoana crede ca democratia si respectul legilor sunt doua lucruri diferite, se insala”, a precizat Putin. Presedintele a precizat ca sustine decizia adoptata de Duma de Stat privind interzicerea adoptiei de copii rusi de catre americani. “Este un raspuns provocat de emotie, dar cred ca este unul potrivit”, a subliniat acesta. Duma a aprobat miercuri un text legislativ in a doua lectura ca raspuns la sanctiunile prevazute in “Legea Magnitski” a Congresului american. Vladimir Putin a criticat din nou Legea Magnitski, “un act inamical” din partea Statelor Unite, inainte de a critica “numeroasele probleme” legate de drepturile omului in Statele Unite. Americanii “tin oamenii in inchisoare de multi ani fara macar sa le prezinte un act de acuzare. E de negandit. Ii pun in lanturi, ca in Evul Mediu … au legalizat folosirea torturii … Va imaginati daca noi am fi facut asta la noi? De cat timp au promis ca inchid Guantanamo?”
In ceea ce priveste zvonurile persistente legate de problemele sale de sanatate, Putin le-a respins scurt: “Pe acest subiect, va raspund: puteti sa mai asteptati mult si bine!”














