„O noua metoda de spargere a bancomatelor de catre infractori este asa-numitul cash trapping (furculita). Hotii deschid mai intai fanta de eliberare a banilor prin introducerea unui card valid, si dau comanda pentru o suma minima – de regula 10 lei. Apoi, in fanta de eliberare a bancomatului este introdus un dispozitiv metalic si, in urma unei a doua comenzi, sustrag sume de bani, de regula 2.500 de lei – 3.000 de lei’’, ne-a spus seful Serviciului de Investigatii Criminale din cadrul IJP Prahova, comisarul sef Nicolae Zecheru.
Potrivit acestuia, una dintre retelele de infractori (destructurate recent de catre politistii prahoveni) prin metoda cash tramping a dat lovituri la ATM-uri din Campina, Comarnic si Sinaia, iar o alta grupare infractionala care actiona in Prahova si pe raza altor judete – a fost prinsa de catre procurorii de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) Ploiesti.
In context, comisarul sef Nicolae Zecheru ne-a mai precizat ca munca politistilor de prindere a infractorilor ar fi simplificata substantial daca, atunci cand cineva remarca faptul ca un bancomat prezinta urme de fortare suna imediat la politie sau la „112”, pentru a sesiza infractiunea. ” Nu intotdeauna o defectiune a unui ATM este transmisa, imediat, unitatii centrale si, in acest fel, hotii castiga timp. In schimb, daca neregula este sesizata la scurta vreme de la comiterea infractiunii, infractorii pot fi identificati chiar in zona in care au dat lovitura”.
Acesta ne-a mai precizat ca, si prin astfel de metode, infractorii romani au dus „faima” peste granite. ” Exista o colaborare intre oamenii legii din tarile membre ale Uniunii Europene sau cele afiliate la Interpol. In baza comuna de date figureaza si aceia care au antecedente in spargeri de bancomate sau sunt deja condamnati. Ca urmare a schimbului de informatii, noi putem sa retinem, in baza mandatului european de arestare, un infractor care a comis faradelegi intr-un alt stat, iar apoi, sub escorta, sa-l predam in tara pe teritoriul careia a comis infractiunea”, ne-a mai spus seful Serviciului de Investigatii Criminale.
(F.T.)














