Incepand cu luna ianuarie 2013, unele dintre instantele judecatoresti din Prahova vor avea sefi noi. Astfel, la Curtea de Apel Ploiesti, functia de presedinte de instanta va fi ocupata, timp de trei ani, de catre magistratul Adrian Ghiculescu, care a castigat concursul pentru numirea in functia de conducere, organizat de catre Institutul National al Magistraturii (INM), in perioada septembrie – decembrie 2012. Judecatorul Adrian Ghiculescu a mai detinut, pana in prezent, functia de vicepresedinte al instantei ploiestene.
In urma aceluiasi concurs organizat de catre INM, un alt post – cel de vicepresedinte al instantei – va fi ocupat de catre un alt magistrat care activeaza la Curtea de Apel Ploiesti , Dan- Andrei Enescu.
Si la Judecatoria din Valenii de Munte inceputul de an 2013 va aduce modificari in schema de conducere a instantei, functia de presedinte urmand sa fie ocupata de catre magistratul Lilica Esanu, in urma aceluiasi concurs organizat de catre INM.
La Tribunalul Prahova, cat si la judecatoriile – Ploiesti, Campina, Sinaia si Mizil raman, si la inceputul anului 2013, aceiasi magistrati pe functiile de conducere, pana la expirarea mandatelor de trei ani. Concursul /examenul pentru numirea in functii de conducere la curtile de apel, tribunale si judecatorii s-a derulat in perioada 12 septembrie – 12 decembrie, la nivel national. Astfel de concursuri pentru ocuparea posturilor de conducere vacante la instante sunt organizate de catre INM de doua ori pe an, atunci cand expira “in bloc” mandatele mai multor magistrati aflati in functii de conducere la instante. Magistratii amintiti mai sus vor ocupa efectiv functiile pentru care au fost declarati admisi dupa ce Consiliul Superior al Magistraturii va emite o hotarare in acest sens.
(F.T.)