Viscolul deosebit de puternic si ninsoarea abundenta de saptamana trecuta au blocat sute de autovehicule, ore in sir, pe drumurile tarii, punand intr-un real pericol vietile pasagerilor. Astfel de scene de groaza ar fi fost, cu siguranta, mult mai putine daca si drumurile romanesti – macar cele din categoria „drumuri nationale”! – ar fi fost prevazute cu perdele forestiere de protectie. Potrivit Legii nr. 289/15 mai 2005, acestea sunt „formatiuni cu vegetatie forestiera, infiintate prin plantare, pentru protectia cailor de comunicatie si de transport impotriva unor factori climatici daunatori, in special impotriva inzapezirilor, a viiturilor, a eroziunii sau desertificarii solului”. Desi au trecut 7 ani de la aparitia legii, pe raza judetului nostru nu avem un metru de perdele forestiere! Din ce motive?, incercam sa detaliem in randurile urmatoare.

Conform unei situatii existente la Sectia Prahova a Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale a Romaniei, de o parte si de alta a acestor categorii de drumuri ar fi trebuit sa avem plantati, anul trecut, 38.464 metri de perdele forestiere, respectiv pe raza localitatilor Campina, Barcanesti, Blejoi si Albesti-Paleologu. In realitate, nu s-a plantat un arbust! Si asta, aflam, din lipsa banilor si a …vidului legislativ. Ne referim la faptul ca, in majoritatea lor, terenurile din vecinatatea cailor de comunicatie si de transport, pretabile pentru infiintarea perdelelor forestiere, nu sunt ale statului, ci proprietatea unor persoane fizice. Ca atare, o astfel de investitie se putea face doar cu acordul scris al acestora. Cum, insa, legea amintita nu includea si procedura de expropriere, a fost nevoie de o alta lege (nr. 213/2011) pentru modificarea si completarea celei dintai. Aceasta prevede ca titularii dreptului de proprietate vor fi informati despre infiintarea perdelelor forestiere de protectie de catre autoritatile publice responsabile de silvicultura, prin afisare pe site-ul institutiei. Exprimarea in scris a acordului titularului dreptului de proprietate se face in termen de 45 de zile de la data notificarii acestora. In situatia unui refuz al proprietarilor, se demareaza procedura de expropriere pentru cauza de utilitate publica, expropriator fiind statul roman prin Regia Nationala a Padurilor – Romsilva. In sfarsit, legea prevede ca terenurile pe care se infiinteaza perdele forestiere de protectie au destinatie silvica si, in termen de 90 de zile de la receptia lucrarilor, se introduc in amenajamentele silvice.
Proprietarii terenurilor, nemultumiti de cuantumul despagubirii
In anul 2005, specialistii Institutului de Cercetari si Amenajari Silvice Brasov au demarat proiectarea infiintarii unei suprafete de 109 hectare de perdele forestiere de protectie, amplasate in imediata vecinatate a drumurilor nationale care traverseaza judetul Prahova. Desi proiectele au fost avizate de catre Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si Vanatoare (ITRSV) Ploiesti si Ministerul Mediului si Padurilor, cand a venit vorba despre alocarea fondurilor necesare intocmirii studiului de fezabilitate, executarii lucrarilor de cadastru, organizarii licitatiilor publice pentru desemnarea firmelor care sa execute lucrarile de plantare a perdelelor forestiere etc., reprezentantii ministerului amintit au ridicat din umeri. Dupa cum ne-a confirmat Adrian Toma – seful Serviciului implementare din cadrul ITRSV Ploiesti, o alta explicatie a faptului ca, in Prahova, nu exista niciun metru de perdele forestiere de protectie, consta in refuzul multora dintre proprietarii de terenuri de a-si da acordul sau neindentificarea unora dintre acestia. „In multe situatii, acestia fie si-au mutat, intre timp, domciliul in alta tara, fie si-au vandut terenurile unor persoane necunoscute. Apoi, majoritatea celor identificati si convocati pentru a discuta prevederile legii nu au venit la intalnire. Iar cei care au venit, au fost nemultumiti de cuantumul despagubirii oferite de stat, respectiv 710 lei/ha, timp de 5-7 ani, adica pana la incredintarea perdelei forestiere spre administrare Regiei Nationale a Padurilor”, a adaugat interlocutorul nostru.
In vara trecuta, pentru a iesi din acest impas, conducerea Prefecturii Prahova a convocat o intalnire cu toti factorii responsabili din judet, de la nivelul Regiei „Romsilva” si cel al Ministerului Mediului si Padurilor. Cu acest prilej, s-a hotarat reactualizarea proiectelor si studiilor de fezabilitate intocmite in 2005, pentru a se vedea daca, intre timp, terenurile cu destinatie de perdele forestiere mai sunt libere ori au aparut diverse investitii. „Din verificarile noastre recente, pe unele s-au inaltat anumite constructii, iar altele sunt fie traversate de diverse retele de apa, gaze sau produse petroliere, fie sunt incluse pe lista siturilor arheologice. Asadar, trebuie gasite rapid alte amplasamente. Daca totul va decurge normal, inclusiv alocarea fondurilor aferente in anul viitor, asa cum s-a promis la intalnirea de la Prefectura, in 2014 am putea incepe executia propriu-zisa a perdelelor forestiere”, ne-a declarat Elena Lupu, din cadrul ITRSV Ploiesti. Cu alte cuvinte, prima plantatie de perdele forestiere de protectie din Prahova va ajunge la maturitate in anul 2020!
Dumitru CONSTANTIN