Ploiestenii nu au fost deloc impresionati de faptul ca ieri, la ora 13.00, ar fi trebuit sa vina sfarsitul lumii, conform interpretarilor mayase despre care s-a tot vorbit in ultima vreme. Multi nici nu s-au gandit ca e 21-XII- 2012 si si-au vazut de cumparaturi sau au mers in biserici sa-si marturiseasca pacatele, pentru a astepta cum se cuvine Nasterea Domnului.
Unii dintre credinciosi se aflau ieri, la orele pranzului, in lacasurile de cult, dar nu pentru ca se temeau ca petrec ultimele ore din viata, ci pentru a respecta traditia crestina de a se spovedi si impartasi inainte de Craciun. La Biserica „Sfintii Voievozi”, cateva persoane se rugau in fata icoanelor, iar la Biserica „Maica Precista”, mai multi credinciosi stateau la coada pentru a-si marturisi pacatele preotului. Pe arterele principale, traficul incepuse deja sa fie ingreunat, iar soferii grabiti claxonau de zor. In Halele Centrale, sute de oameni incepusera goana dupa cumparaturile de Craciun. Cele mai aglomerate erau standurile unde se vindea carne de porc, dar si comerciantii de branza, de cozonac si prajituri au avut vanzari destul de bune. La un moment dat, la unul dintre standurile cu produse din carne, un angajat mai glumet a strigat „Vine Apocalipsa peste noi!”, insa oamenii din jur nu prea au reactionat, asa ca omul si-a continuat lucrul. In piata centrala, la ora 13.00 – atunci cand, conform teoriilor alarmiste, un cataclism de proportii uriase ar fi trebuit sa loveasca Pamantul – lumea isi vedea linistita de treburi, iar atmosfera era animata de cativa colindatori veniti cu „Capra“.
In Oraselul Copiilor, comerciantii incercau sa atraga clientii dand muzica foarte tare. Intr‑un final, acestia au dat drumul masinutelor si caruselelor chiar si pentru cativa clienti. In Palatul Administrativ, angajatii plecau pe rand, dar nu pentru a se adaposti in buncare, ci pentru ca fusesera anuntati din timp, prin afise, ca exact la ora 13.00, incepe… dezinsectia !
Cei cativa ploiesteni cu care am stat ieri de vorba ne-au marturisit ca nu au crezut nicio clipa in Apocalipsa. „Nu am crezut ca va veni sfarsitul lumii. Au mai fost, de-a lungul timpului, anunturi de acest fel, dar nu s-a intamplat nimic. Eu am ascultat si ceea ce s-a spus aseara la televizor cu privire la acest subiect – adica s-a intarit faptul ca Apocalipsa nu va veni astazi. Numai Dumnezeu stie cand va fi sfarsitul! Am mers la biserica pentru ca am tinut post si vreau sa ma spovedesc. M-am rugat pentru sanatate si pentru tinerii fara loc de munca. Si copilul meu a terminat Facultatea de Electronica, dar nu isi gaseste de lucru” , ne-a spus Veronica Ciusdel. „Nu am crezut nicio secunda. In cei 70 de ani pe care i-am trait au fost multe zvonuri din acestea. Chiar ma bufneste rasul cand aud ca vine Apocalipsa”, ne-a spus si Constantin Mihailescu. La randul sau, Marin R., in varsta de 32 de ani, ne-a marturisit :”Nu stie nimeni cand va veni sfarsitul lumii. Astazi, la serbarea baiatului meu, care este in clasa pregatitoare, a venit si preotul, care ne-a spus ca nici in Biblie nu exista o data pentru sfarsitul lumii. Deci, sa fim sanatosi si un an nou fericit !” Au fost si ploiesteni care ne-au spus ca nu-i intereseaza subiectul, dar si altii care s-au declarat convinsi ca toata tevatura a fost opera unor „mincinosi” care au vrut sa-i induca pe oameni in eroare sau sa-i faca sa-si cheltuiasca bani pe provizii si alte produse ce le-ar putea folosi pentru a supravietui unui eventual cataclism.
Ana-Maria MAXIM