Clanul Austrianu ramane in arest
Ieri, magistratii de la Curtea de Apel Ploiesti au decis ca membrii clanului Austrianu, acuzati de procurorii DIICOT de comiterea infractiunii de aderare sau constituire de grup infractional, sa ramana dupa gratii, si sa nu fie judecati in libertate, asa cum dispusesera marti, 6 noiembrie 2012, judecatorii de la Tribunalul Dambovita. Decizia pronuntata ieri este definitiva.
Procesul de ieri a avut loc ca urmare a recursului inaintat de procurorii DIICOT Ploiesti impotriva hotararii magistratilor damboviteni, care au considerat ca Sandu Zamfir (zis si Austrianu) si ceilalti membri ai gruparii nu prezinta pericol public si, in consecinta, pot fi judecati in stare de libertate.
Clanul este judecat pe fond, acum, de magistratii damboviteni, ca urmare a deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care a hotarat stramutarea dosarului in care acestia figureaza ca inculpati – ca urmare a cererii formulate de catre unul dintre membrii retelei – de la Tribunalul Prahova, la cel din Dambovita, aflat in raza de competenta a Curtii de Apel Ploiesti.
Inculpatii au fost arestati in urma cu aproape un an. Au ajuns dupa gratii in urma unor descinderi de amploare ale politistilor prahoveni, la care au mai participat si reprezentanti ai politiei din Bucuresti. Repetatele cereri ale acestora de liberare conditionata s-au izbit de refuzul judecatorilor prahoveni, care au considerat ca ei trebuie sa fie judecati in stare de arest preventiv; la Penitenciarul de la Margineni – barbatii, iar la cel de la Targsor – femeile.
Fl. TANASESCU














