Romania a gazduit Summitul feroviar
CFR Calatori a participat la cea de-a VII-a editie a Zilelor Feroviare 2012 – Summitul feroviar de investitii in Spatiul Extins al Marii Negre, organizat recent la Bucuresti de Asociatia Industriei Feroviare din Romania si Club Feroviar. Cu prilejul acestui eveniment, directorul general al CFR Calatori, Stefan Roseanu, a declarat, printre altele, ca sustine demersurile in ceea ce priveste dezvoltarea unui transport feroviar de pasageri eficient si ecologic: „Avem in vedere cresterea eficientei energetice privind utilizarea sistemelor de tractiune si controlul strict al consumului de energie electrica si motorina, atat prin modernizarea si achizitionarea de material rulant nou, cat si prin exploatarea si intretinerea eficienta a trenurilor”. Evenimentul a reunit elita politica si feroviara europeana si asiatica, in incercarea de a identifica formulele legislative, administrative, comerciale si tehnice pentru dezvoltarea interoperabilitatii volumului de marfa pe calea ferata de pe platforma eurasiatica, asigurandu-se continuitatea serviciilor si coeziunea sociala si teritoriala.
Localnicii din Targsoru Vechi, instruiti sa nu polueze apa
Caravana organizata in cadrul Proiectului „Controlul Integrat al Poluarii cu Nitrati” – derulat de Ministerul Mediului, Guvernul Romaniei si Banca Mondiala – a trecut prin 44 de localitati din 16 judete, printre care s-a numarat si Targsoru Vechi din Prahova. Caravana reprezinta cea de-a doua etapa a unei campanii de sensibilizare si constientizare privind efectele negative ale poluarii. Practic, experti de mediu s-au intalnit cu autoritati locale, dar si cu simplii cetateni din localitatile alese, pentru a discuta despre sursele poluarii apelor si despre metodele de reducere a poluarii cu nitrati. De asemenea, intr-o prima etapa a proiectului au fost organizate 11 workshopuri in cele 11 Bazine Hidrografice din Romania. Potrivit unor studii recente, in tara noastra, peste 1.900 de localitati sunt vulnerabile la poluarea cu nitrati. Iar, cea mai importanta sursa de intoxicare cu nitrati si nitriti o reprezinta apa din fantana. In majoritatea comunelor si satelor din Romania, apa din fantana este poluata cu aceste substante provenite din depozitarea haotica a gunoiului de grajd si a latrinelor neimpermeabilizate din gospodariile oamenilor. Nitratii scad rezistenta generala a organismului, iar consumul de apa poluata cu acestia pot duce chiar la decesul sugarilor si al copiilor. In plus, nitratii din apa pot provoca avorturi spontane sau infertilitate masculina.
Taxa de inscriere la Rezidentiat, redusa
Taxa de participare la concursul de Rezidentiat pe post si pe loc in medicina, medicina dentara si farmacie care va fi organizat in acest an a fost redusa de la suma initiala propusa, de 500 de lei, la valoarea de 360 de lei/participant. Scaderea taxei este prevazuta intr-un act normativ, aparut saptamana aceasta in Monitorul Oficial. Potrivit Ministerului Sanatatii, concursul de intrare in Rezidentiat se va desfasura anul acesta pe data de 25 noiembrie, pentru toate domeniile. Reamintim faptul ca, exact ca anul trecut, concursul se va desfasura, descentralizat, in sase centre universitare din tara: Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca, Targu Mures, Timisoara si Craiova, pentru toate cele trei domenii mentionate. Detaliile privind numarul locurilor, al posturilor scoase la concurs, precum si asupra perioadei de inscriere si a conditiilor care trebuie indeplinite de cei care vor sa sustina examenul sunt publicate pe site-ul Ministerului Sanatatii – www.ms.ro, dar si pe www.rezidentiat.info.













