Nervi întinşi la maxim. Cu asta s-au ales candidaţii Centrului de Examen de la Colegiul 1 Mai din Ploieşti care au depus contestaţii la bac. Elevii au fost informaţi că li se vor afişa notele încă de dimineaţă. Nu a fost tocmai aşa. Lucrările lor au fost recorectate în judeţul Ialomiţa şi au ajuns în Prahova tocmai la prânz. Mulţi candidaţi au renunţat să mai aştepte.
Membrii comisiei au explicat că întârzierea s-a produs din cauza unei probleme cu calculatorul.
Reacţiile candidaţilor după ce şi-au văzut rezultatele au fost diferite, în funcţie de notele obţinute. Unii s-au bucurat că au promovat examenul, dar cei mai mulţi au aflat că au rămas cu aceleaşi note sau chiar cu note scăzute.
În urma rezolvării contestaţiilor, doar 63 de note au fost modificate.