In atentia contribuabililor
Agentii economici au obligatia ca, pana pe 29 mai 2012, sa depuna la Fisc situatiile financiare aferente anului anterior, altfel acestia riscand amenzi de pana la 4.500 de lei. Conform reglementarilor Ministerului Finantelor, situatiile financiare difera in functie de anumite criterii si anume: total active – 3.650.000 de euro; cifra de afaceri neta – 7.300.000 de euro; numarul mediu de salariati – 50. Firmele care depasesc limitele a doua dintre cele trei criterii vor depune urmatoarele situatii: bilantul pe anul trecut; contul de profit si pierdere; situatia modificarilor capitalului propriu; situatia fluxurilor de numerar; note explicative la situatiile financiare anuale. De cealalta parte, societatile care nu indeplinesc limitele a doua dintre cele trei criterii amintite vor depune bilantul prescurtat; contul de profit si pierdere; note explicative la situatiile financiare anuale prescurtate. In ambele situatii, se vor depune si formularele „Date informative” si „Situatia activelor imobilizate”.
Gura ex-ministrului Agriculturii adevar graieste
Ministrul demis al Agriculturii, Adrian Fuia, a declarat, zilele trecute, ca doar 10 la suta dintre legumele si fructele vandute in pietele agroalimentare sunt fiscalizate. Totodata, acesta a afirmat ca aceia care vin in piata nu sunt, in mare parte, producatori, dar au un act emis de primaria din care provin. „Ramane de vazut la primarie cat de producator este acel individ, sau este doar un intermediar. Deci, primariile au responsabilitatea de a verifica daca un individ are teren agricol, este producator si emite in mod legal un certificat de producator”. Aceste ilegalitati le stim cu totii de 20 de ani, dar niciun ministru al Agriculturii n-a facut nimic pentru a le eradica!
Medalie numismatica „Sergiu Celibidache”
Banca Nationala a Romaniei pune in circulatie, in scop numismatic, incepand de maine, o moneda din argint dedicata aniversarii a 100 de ani de la nasterea eminentului dirijor Sergiu Celibidache. Cu o greutate de 31,103 grame, un diametru de 37 mm si o valoare de 10 lei, moneda are inscrise pe avers stema tarii, valoarea nominala, anul de emisiune si inscriptia in arc de cerc „Romania”, iar reversul prezinta portretul dirijorului, anii intre care a trait (1912 – 1996) si inscriptia in arc de cerc „Sergiu Celibidache”. Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 de bucati, iar pretul de vanzare, inclusiv brosura de prezentare, este de 345 de lei/bucata, fara TVA. Monedele respective au putere circulatorie pe teritoriul Romaniei.
Tranzactie dejucata de politie
In vecinatatea unei ferme de pe raza comunei Gura Vadului, politistii au depistat, zilele trecute, o autoutilitara incarcata cu spalieri din beton, precum si patru persoane.
In urma investigatiilor, politistii au aflat ca doi dintre barbati erau localnici, iar ceilalti venisera din judetul Vrancea cu scopul de a cumpara spalieri necesari pentru viile lor. Numai ca vrancenii nu stiau ca de fapt cei 145 de spalieri cumparati de la cei doi localnici (Z. Petrica si C. Cristian) fusesera sustrasi dintr-o tarla de vita-de-vie dezafectata. Drept urmare, acestia din urma s-au ales cu dosar penal, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.
De la casa de pariuri, a ajuns in arest
Magistratii campineni au dispus arestarea preventiva, pentru 29 de zile, a unui individ din
Baicoi, acuzat de savarsirea infractiunii de distrugere. Acesta este cercetat fiindca a declansat, fara un motiv anume, un scandal in incinta unei case de pariuri din orasul Baicoi, unde a spart un geam termopan.
Astfel, in urma verificarilor efectuate, a rezultat faptul ca principalul suspect este M. Alexandru, din orasul Baicoi. Potrivit anchetatorilor, acesta a intrat in incinta societatii comerciale si a spart geamul casieriei, dupa care a parasit incinta !
Dupa distrugerea geamului respectiv, barbatul a suferit leziuni la nivelul antebratului drept, fapt pentru care a fost transportat cu un echipaj al ambulantei la Spitalul Judetean Ploiesti, in vederea acordarii de ingrijiri medicale.
De asemenea, in afara masurii de a sta 29 de zile la racoare, turbulentul s-a ales si cu o amenda contraventionala de 1.000 de lei. O fi pariat ca oamenii legii ii vor aplica cele doua corectii ?