Basescu a trecut gresit data la semnarea pactului fiscal european
Presedintele Traian Basescu a scris gresit data cand a semnat, ieri, la Bruxelles, textul pactului fiscal european, el trecand luna a doua in loc de a treia. Presedintele a semnat documentul, alaturi de liderii celorlalte 24 de state care au agreat acest pact. Din imaginile transmise din sala in care a fost semnat documentul rezulta ca presedintele Basescu a scris, dupa semnatura, “02.02.2012″.
Un numar de 25 state ale Uniunii Europene (UE), inclusiv Romania, dar fara Marea Britanie si Cehia, au semnat, vineri, pactul fiscal european, care prevede in principal reglementari fiscale pentru echilibrarea bugetelor si coordonarea politicii economice la nivel european.
Marea Britanie a decis sa nu adopte pactul, intrucat nu a obtinut o serie de concesii pentru sectorul financiar.
De asemenea, Cehia a anuntat ca nu a ratificat pactul fiscal, intrucat nu considera ca acesta aduce imbunatatiri substantiale fata de reglementarile existente. Cehia nu exclude insa posibilitatea de a se alatura la o data ulteriora, a declarat premierul Petr Necas.
Pactul fiscal european va presupune un angajament din partea statelor participante la o guvernanta fiscala solida, introducerea unor prevederi de echilibrare a bugetului in Constitutie, consolidarea reglementarilor privind procedura de deficit excesiv prin automatizarea sanctiunilor si transmiterea proiectelor de buget Comisiei Europene spre verificare.















