Investitori privati care detin obligatiuni ale statului elen in valoare de 172 miliarde euro, din totalul de 206 de miliarde euro, au acceptat preschimbarea datoriei, au anuntat autoritatile de la Atena, precizand ca preschimbarea va deveni obligatorie pentru toti creditorii privati ce detin titluri sub incidenta legii din Grecia. Grecia va activa clauza impactului colectiv, astfel incat preschimbarea va deveni obligatorie si pentru cei care au refuzat. Grecia a primit acceptul pentru preschimbare de la investitori ce detin obligatiuni de 152 miliarde de euro sub incidenta legii elene, 85,8% din totalul de 177 de miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Ministerului de Finante din Grecia. La oferta de preschimbare au participat si investitori cu obligatiuni sub incidenta legii elene care au refuzat sa accepte. Obligatiunile acestora reprezinta 5,3% din totalul de 177 miliarde de euro. Creditori privati care au in portofoliu obligatiuni in valoare de 20 de miliarde de euro sub incidenta legii altor state, sau emise de companii de stat si garantate de guvernul elen, s-au angajat, de asemenea sa participe la preschimbarea titlurilor vechi cu unele noi.
In cadrul celei mai mari restructurari de datorie suverana din istorie, creditorii privati vor accepta pierderi de 53,5% din valoarea nominala a obligatiunilor. Daca sunt luate insa in calcul si dobanzile neincasate pentru obligatiunile preschimbate, precum si costurile prelungirii scadentei, pierderile reale se ridica la 74%. Datoria Greciei se situeaza in prezent la circa 350 de miliarde de euro.