În această dimineaţă, poliţiştii Secţiei 1 Ploieşti au efectuat două percheziţii la domiciliile unor persoane domiciliate în municipiu şi comuna Şirna, suspectate de comiterea mai multor infracţiuni de furt şi înşelăciune.
Percheziţiile au fost efectuate cu participarea judiciariştilor din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, lucrătorilor Secţiei Rurale nr. 7 şi luptătorilor S.I.R..
Tot cu această ocazie, pa raza comunei Şirna a fost depistat un bărbat care era căutat de poliţişti întrucât este suspectat de comiterea a două infracţiuni la regimul rutier, acesta fiind condus la sediul poliţiei în vederea continuării cercetărilor.
La adresa din Ploieşti au fost depistaţi O. Ionuţ şi T. Cristina, suspectaţi de furtului unui telefon mobil şi de comiterea unei tentative de înşelăciune, faptă comisă sub pretextul că sunt angajaţi ai primăriei şi oferă ajutor social persoanelor vârstnice.
Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentaţi unităţii de parchet şi instanţei de judecată cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale.
Cercetarile sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.