Autoritatile federale americane au autorizat, joi, pentru prima data din 1978, construirea de noi reactoare nucleare in Statele Unite. Comisia pentru reglementare in domeniul nuclear (NRC) a aprobat o rezolutie care autorizeaza “construirea si punerea in serviciu a reactoarelor trei si patru de la Vogtle”, centrala atomica situata in Georgia (sud-est) si exploatata de Southern Nuclear. Este vorba despre primele doua reactoare a caror constructie este autorizata de NRC din 1978, cand a fost aprobata centrala din Shearon Harris in North Carolina (sud-est). Cele doua viitoare reactoare de la Vogtle sunt de tipul AP1000, realizate de grupul japonez Toshiba si filiala sa americana Westinghouse. Cu o putere de 1.154 MW, potrivit constructorului, AP1000 este un reactor de a treia generatie cu apa sub presiune. Acesta a primit certificare din partea NRC pentru piata americana in decembrie. Permisul de construire a fost acordat in pofida opozitiei presedintelui NRC, Gregory Jaczko. “Nu pot sa sustin eliberarea acestei autorizatii ca si cum Fukushima nu ar fi avut loc niciodata”, or, “in opinia mea, este ceea ce suntem pe cale sa facem”, a declarat el, referindu-se la catastrofa nucleara japoneza din martie 2011.














