Reprezentantii Asociatiilor Pacientilor, la discutii pe tema legii sanatatii
Seria dezbaterilor pentru elaborarea noului proiect al legii sanatatii a continuat la Ministerul Sanatatii, ultima intalnire avand loc la sfarsitul saptamanii trecute, intre reprezentantii institutiei si cei ai pacientilor. Reprezentantii Asociatiilor de Pacienti si-au aratat disponibilitatea de a participa la grupurile de lucru care se vor organiza pentru elaborarea noii legislatii din domeniul sanitar. Acestia au subliniat ca una dintre problemele de interes pentru beneficiarii sistemului o reprezinta elaborarea pachetului de baza de servicii medicale, care trebuie realizat, in opinia pacientilor, cu contributia si acordul lor. O alta zona de interes a fost cea privitoare la statutul unitatilor medicale, precum si la forma de organizare a sistemului asigurarilor sociale de sanatate, pacientii dorind sa nu se renunte la sistemul de asigurari de sanatate publica.
Dezbaterile pe tema elaborarii proiectului de act normativ privind organizarea si functionarea sistemului sanitar vor continua saptamana aceasta, conform calendarului de consultari.
Rezidentii pot depune cereri de schimbare a centrelor de pregatire
Persoanele interesate de organizarea primei sesiuni de schimbare a centrelor de pregatire pentru rezidenti trebuie sa stie ca pot depune pana la data de 10 februarie a.c., inclusiv, la directiile de sanatate publica, solicitari in acest sens. Acestea trebuie sa fie insotite de o serie de documente. Printrele actele cerute se numara avizul universitatii de medicina si farmacie, respectiv al facultatii de medicina, medicina dentara sau farmacie din centrul universitar in care se afla in pregatire; avizul universitatii in care doreste sa continue pregatirea; avizul unui coordonator de pregatire din centrul universitar solicitat; avizul directiei de sanatate publica din centrul universitar in care doreste sa continue pregatirea ( pentru rezidentii pe loc); rezidentii pe post vor prezenta avizul unitatii sanitare cu care au incheiat contract individual de munca pe durata nedeterminata; acte justificative privind motivele solicitarii. Directiile de sanatate publica vor transmite Ministerului Sanatatii prin e-mail, pana pe 14 februarie, tabelele cu solicitarile inregistrate. Analizarea solicitarilor se va face pana la data de 21 februarie, urmand ca la data de 24 februarie sa fie afisate pe site-ul Ministerului Sanatatii cererile aprobate.
Debitul gazelor naturale furnizate catre CET Brazi a revenit la valori normale
La sfarsitul saptamanii precedente, debitul gazelor naturale furnizate catre CET Brazi a revenit la nivelul normal necesar in aceasta perioada. In aceste conditii, centrala de productie a reintrat in regim de functionare 100% pe gaze naturale, nemaifiind nevoie sa se consume pacura ne-a comunicat chiar beneficiarul de agent termic Dalkia, la randu-i furnizorul de caldura al populatiei.
Celula de criza creata la nivelul Dalkia Romania ramane mobilizata si in zilele urmatoare, mentinand un contact permanent cu autoritatile locale si nationale, pentru a evita cu sprijinul acestora eventualele probleme ce pot aparea in ceea ce priveste presiunea si debitul gazelor naturale. Pentru informatii suplimentare, clientii se pot adresa Centrului de Apel non–stop al Dalkia, la numerele 0 800 800 255 (gratuit, reteaua Romtelecom) si 0244 408 888 (tarif normal, orice retea de telefonie fixa sau mobila), pe adresa de posta electronica relatii.clienti@dalkia.ro sau la Biroul Relatii Clienti (Str.Valeni, nr.1-3, bloc 33 IK, parter).














