„Daca nu digitalizam cinematografele, vom fi nevoiti sa le inchidem !”
In urmatorii ani, Regia Autonoma de Distributie si Exploatare a Filmelor RomaniaFilm (RADEF) va face eforturi sa cumpere aparatura digitala pentru proiectarea filmelor in cinematografe, pentru a nu fi obligata sa le inchida, a anuntat zilele trecute directorul general RomaniaFilm, Marius Iurascu, aflat la Ploiesti pentru deschiderea centrului cultural cinematografic CINE Art House. Acesta a precizat ca unii distribuitori au inceput sa nu mai difuzeze filme pe pelicule, iar in maximum un an nu se va mai utiliza acest suport. In consecinta, este absolut necesara modernizarea aparaturii din cinematografe, dar acest proces nu va fi usor, in conditiile in care un proiector digital si sistemul de sonorizare aferent costa peste 100.000 de euro, a mentionat acesta. „Cred ca in trei ani vom digitaliza cinematografele. Am luat o decizie cu actuala echipa manageriala: sa facem un credit masiv pe care putem sa-l garantam in primul rand cu incasarile. Daca nu digitalizam urgent cinematografele, le inchidem, deoarece distribuitorii nu mai aduc filme pe pelicula, ci pe CD, iar filmele au licente ce expira, la un moment dat (licentele se acorda pentru o perioada cuprinsa intre 6 luni si un an – n.ns.)”, a precizat Marius Iurascu. Directorul RomaniaFilm a mai adaugat ca, in strainatate, numai in cinematografele de arta mai sunt prezentate filme pe pelicula. Dupa modernizarea mai multor sali de cinema din tara, a crescut nivelul incasarilor, iar acesta este motivul pentru care RADEF s-ar incumeta sa contracteze un credit. Marius Iurascu a dat exemplul Cinematografului „Premiera”, din Ploiesti, care daca pe tot parcursul anului 2009 incasase aproximativ 650 de milioane de lei vechi, anul acesta, numai in saptamana 23-29 ianuarie a obtinut din incasari 100 de milioane de lei vechi. Destul de mult, am adauga noi, in conditiile in care sala mare de cinema nu este suficient de incalzita nici dupa modernizare…
„Clientii nostri nu sunt oameni cu multi bani”
In ceea ce priveste concurenta cinematografelor din reteaua RADEF cu cele existente in mall-uri, directorul acestei institutii a precizat :”Avem un mare avantaj. Avem foarte multe cinematografe in orase unde nu exista mall-uri si nici nu este preconizat, in urmatorii cinci ani, sa se deschida mall-uri. La Ploiesti, daca ar fi existat mall-uri cu cinematografe, nu am fi investit. Pe de alta parte, nu toata lumea isi permite sa dea 35 de lei pe un bilet de cinema in centrele comerciale, iar daca mai cumpara o Coca-Cola si pop-corn, aproape s-a dus milionul de lei vechi. Regia asta ( RADEF-n.ns.) are si o latura sociala. Pe mine, distribuitorii vor sa ma oblige sa dau biletul mai scump, dar le-am spus ca mai bine nu iau filmul respectiv decat sa fac asta. Nu ma pot obliga sa dau biletul cu 25 de lei sau cu 35 de lei, atata timp cat targetul nostru nu este acela. La nivelul tarii, clienti RomaniaFilm sunt cei de la middle-class (clasa de mijloc – n.ns.) in jos, nu sunt oameni cu bani, care se urca in BMW-uri si se duc sa vada un film la Bucuresti”, a precizat Marius Iurascu.
Ana-Maria MAXIM














