Banca Centrala Europeana (BCE) a imprumutat, ieri, 31 miliarde de dolari, la diferite maturitati, bancilor din zona euro care au probleme la accesarea de fonduri in moneda americana de pe pietele financiare. BCE a imprumutat
12 banci cu 6,15 miliarde de euro pe o perioada de sapte zile, in timp ce 34 de institutii de credit au accesat finantari totale de 25,5 miliarde de dolari pe 84 de zile. Ambele tipuri de imprumut au dobanda de 0,58%. Ieri au ajuns la scadenta imprumuturi similare acordate de BCE in valoare de 33 miliarde de dolari si 1,35 miliarde de dolari. Cererile pentru imprumuturi in dolari de la BCE sunt cauzate de dificultatile intampinate de institutiile de credit, ca urmare a exodului fondurilor americane si a altor investitori, speriati de criza din zona euro. Astfel de imprumuturi speciale au fost introduse de BCE in timpul crizei din 2008 si au fost reluate in august, dupa ce au fost suspendate mai multe luni. BCE si alte cinci mari banci centrale din lume au luat in noiembrie 2011 masuri coordonate pentru asigurarea lichiditatilor in dolari pe pietele financiare.
Acasă Lumea in care traim BCE a imprumutat 31 miliarde de dolari bancilor europene cu probleme de...