Cehii si-au luat ramas bun de la fostul presedinte Vaclav Havel, cel care a jucat un rol esential in doborarea regimului comunist. Corpul neinsufletit a fost dus in capela Castelului din Praga, unde mii de oameni i-au adus ultimele omagii.
Intrarea capelei care a gazduit sicriul lui Vaclav Havel a devenit, spontan, un spatiu al memoriei. Oameni veniti din intreaga Cehie au depus lumanari, in timp ce au asteptat sa-si ia ramas bun, pentru ultima data, de la cel care si-a legat numele de “Revolutia de Catifea”, din 1989. Multi tineri au tinut sa-si exprime respectul pentru Havel, chiar daca nu au trait vremurile grele ale confruntarii sale cu regimul comunist.
Ieri, o multime impresionanta a insotit convoiul funebru al fostului presedinte, in drumul sau spre Castel. Procesiunea a urmat Calea regala, pe care au pasit, de-a lungul secolelor, regi si imparati.
Sicriul a fost purtat pe un afet de tun folosit in 1937, si la funeraliile lui Tomas Masaryk, parintele independentei Cehoslovaciei. Cehia este in doliu pana astazi, cand Vaclav Havel va fi inhumat cu onoruri de stat. La funeralii vor fi prezenti, intre altii, cancelarul german Angela Merkel, secretarul american de Stat Hillary Clinton cu sotul sau Bill sau presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy. Si presedintele Traian Basescu se va afla la Praga.