De Ziua Nationala a Romaniei, la Ploiesti, mii de oameni au fost prezenti la traditionalele manifestari organizate de catre autoritati, incurajati de vremea foarte frumoasa si, vrem sa credem, si de sentimentul de iubire fata de tara. Cei mai multi au plecat, insa, dezamagiti de slaba organizare a evenimentului, lucru pe care l-au constatat in cateva momente-cheie ale acestuia. Ceremoniile au inceput la monumentul lui Mihai Viteazul din municipiu, cu intonarea Imnului National, slujba religioasa si alocutiunile oficialitatilor judetului. Printre acestia – prefectul de Prahova, care a citit un mesaj din partea primului ministru, rostindu-i la final si numele, ceea ce a provocat iritare in randul multimii. La fel ca in fiecare an, au fost depuse coroane din partea autoritatilor locale, a unor institutii prahovene, a partidelor politice, precum si a revolutionarilor – cei mai aplaudati de public – si a veteranilor de razboi. Desi pe parcursul ceremoniei s-au mai facut auzite acordurile fanfarei ce s-a aflat langa monument, defilarea – cel mai asteptat moment al Zilei Nationale – s-a desfasurat, insa, intr-o liniste aproape totala, muzica neputand fi ascultata decat de ploiestenii care s-au aflat in apropierea formatiei. Mai mult, fanfara nu a defilat, la final, in fata tuturor oamenilor aliniati de-a lungul bulevardului, tocmai in asteptarea unui asemenea moment, care in anii trecuti a fost indelung aplaudat. De altfel,
dezorganizarea s-a vazut si in ceea ce priveste parada trupelor si a tehnicii militare, ca sa nu mai amintim despre tot felul de negustori care se calcau pe picioare sa vanda baloane. Macar de-ar fi vandut stegulete tricolore, multi fiind interesati sa achizitioneze, mai ales pentru cei mici. Avand in vedere aglomeratia din Parcul „Mihai Viteazul”, unii ploiesteni se indemnau reciproc sa fie atenti la buzunare si genti, stiut fiind ca hotii obisnuiesc sa profite de astfel de evenimente. Imediat dupa terminarea ceremoniilor, sute de persoane s-au asezat la coada pentru a primi o portie de fasole cu carnati. Mai multi jandarmi s-au luptat sa mentina ordinea, deoarece oamenii se inghesuiau sa ajunga aproape de corturile unde era servita mancarea si voiau sa sparga randurile.
Ana-Maria MAXIM