Record la acordarea dispozitivelor medicale de catre Casa de Asigurari de Sanatate Prahova
Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Prahova a emis, de la inceputul anului si pana in prezent, 6906 decizii de acordare a diferitelor dispozitive medicale solicitate de prahoveni. Practic, acum s-a ajuns la zi cu aceste solicitari, fiind onorate chiar si listele ramase din anii anteriori, cele mai vechi datand din 2009. ,,Desi si acesta a fost un an de criza economica, care s-a resimtit in toate sectoarele, am reusit sa onoram aproape 7000 de cereri de dispozitive medicale, astfel incat acum suntem la zi. Am incercat si pana acum sa onoram cat mai multe dintre cererile depuse la CAS, insa ne-am confruntat cu situatia in care banii au fost insuficienti pentru numarul prea mare al solicitantilor. Prioritate la acordarea acestor dispozitive medicale au avut si anul acesta tot copii si bolnavii de cancer’’, ne-a precizat Catalin Tudorache, purtatorul de cuvant al CAS Prahova. Potrivit acestuia, CAS Prahova a avut o prevedere bugetara in scopul onorarii dipozitivelor medicale pentru anul in curs de 4.505.000 de lei.
In Prahova, in topul dispozitivelor medicale cele mai solicitate in cazul copiilor sunt ghetutele ortopedice si corsetele, urmate de proteze, orteze, carucioare rulante. In cazul adultilor, se solicita, cel mai mult, dipozitive de protezare stomii si de incontinenta urinara, dar si aparate auditive, cristaline artificiale, tuburi de oxigen, fotolii rulante. Potrivit legislatiei in vigoare, asiguratii au dreptul la dispozitive medicale destinate recuperarii unor deficiente organice sau fiziologice – pentru corectarea vazului, auzului, protezarea membrelor, precum si la alte materiale de specialitate, cu sau fara contributie personala. Dispozitivele medicale se acorda la recomandarea medicului de specialitate si cu aprobarea Casei de Asigurari de Sanatate teritoriala, insa e bine de precizat ca diferenta dintre pretul de vanzare si pretul de referinta suportata de catre casele judetene de sanatate trebuie achitata de catre asigurat direct furnizorului de dispozitive medicale. De asemenea, tot asiguratul va trebui sa plateasca diferenta de bani si in cazul in care doreste un dispozitiv medical mai sofisticat, de ultima generatie.
C. Dobre