Risc de avalansa in Muntii Bucegi
Salvamontistii avertizeaza turistii sa nu se aventureze pe munte, din cauza ca stratul de zapada este instabil.
Seful Salvamont Busteni, Gheorghe Haiduc, a declarat ca la munte a nins toata noaptea de sambata spre duminica, astfel ca ieri dimineata, stratul de zapada, la altitudini mari, masoara circa jumatate de metru. In unele locuri, stratul de zapada este chiar mai mare. Ieri, in Masivul Bucegi continua sa ninga, motiv pentru care avertismentele salvamontistilor trebuie avute in vedere pentru evitarea accidentelor.














