Fondul Monetar International (FMI) recomanda introducerea unei scheme UE de asigurare a depozitelor bancare si o reglementare mai coordonata a bancilor din Europa, astfel incat legislatia nationala uneori contradictorie de la un stat la altul sa nu amplifice criza. Pietele financiare globale au fost zguduite in ultimele saptamani de temerile ca criza datoriilor de stat din zona euro ar putea declansa o criza bancara europeana. Liderii europeni si multi economisti vor recapitalizarea celor mai mari banci europene. Directorul adjunct al Departamentului European al FMI, Ajai Chopra, a declarat sambata, in Irlanda, ca un sistem comun de gestionare a crizelor bancare, un regim supra-national de reglementare si o legislatie comuna de asigurare a depozitelor ar stabiliza sistemul bancar european. “Masurile luate si contemplate pana acum nu merg destul de departe. Reformele modeste nu sunt suficiente in conditiile actuale. Criza impune convingerea unor piete sceptice ca Europa poate lua decizii curajoase si unificate “, a aratat oficialul in timpul unui discurs la Kenmare, oras din sud-vestul Irlandei. Oficialul a aratat ca, pentru a preveni o criza bancara in Europa, Comisia Europeana trebuie sa “creasca mizele” in privinta reglementarii. FMI considera ca UE ar trebui sa introduca o schema europeana de asigurare a depozitelor bancare in paralel cu armonizarea programelor nationale de asigurare a depozitelor, pentru a se asigura ca problemele unor state din zona euro nu vor declansa retrageri in masa ale banilor din banci.
G20 da un ultimatum guvernelor
Ministrii Finantelor si guvernatorii bancilor centrale din statele G20 au cerut Europei sa prezinte, la summit-ul UE de la sfarsitul saptamanii viitoare, un plan complet, decisiv de rezolvare a crizei datoriilor de stat, care ameninta economia globala. Cu o retorica neobisnuit de directa, liderii financiari ai Grupului celor mai mari 20 de economii ale lumii au aratat, la reuniunea pregatitoare de sambata, ca asteapta ca summit-ul Uniunii Europene de weekendul viitor sa “abordeze decisiv problemele actuale, printr-un plan complet”. Liderii G20 se vor reuni pe 3-4 noiembrie, la Cannes. Reprezentantii tarilor din afara zonei euro prezenti la summit-ul de sambata au tinut sa sublinieze efectele negative deja resimtite de economiile lor din cauza crizei din Europa si au aratat ca liderii europeni trebuie sa actioneze urgent.