In ziua de 26 septembrie a.c., C. Mariana a reclamat la politie faptul ca, in timp ce se deplasa pe o strada din Campina, a fost acostata de un tanar care i-a smuls de la gat un lantisor din aur. Potrivit declaratiilor victimei, a reiesit ca aceasta a fost trantita la pamant de un tanar necunoscut, care a incercat sa ii sustraga geanta. Intrucat a opus rezistenta, acesta i-a smuls de la gat un lantisor din aur in greutate de aproximativ 12 grame, dupa care a fugit. Politistii au identificat principalul suspect de comiterea faptei, acesta fiind C. Robert, in varsta de 15 ani, din comuna Sangeru, la scurt timp reusindu-se retinerea lui in Buzau. Dupa gasirea acestuia, oamenii legii au constatat ca el este principalul suspect in alte doua dosare pentru comiterea a doua infractiuni de talharie, fapte comise in ziua de 06.09.2011.
In continuare cercetarile se efectueaza sub aspectul savarsirii infractiunii de talharie.