Intrucat Noul Cod Penal contine o serie de prevederi noi in ceea ce priveste principiul aplicarii legii penale mai favorabile, se impune elaborarea unei documentari privind practica unitara la toate instantele din tara. In acest sens, Ministerul Justitiei organizeaza procedura de selectie pentru cooptarea unui specialist (colaborator extern), pentru o perioada de doua luni, in vederea intocmirii respectivei documentatii. Principalele criterii de selectie: experienta relevanta in materia dreptului penal, minimum sapte ani de practica in domeniul juridic, doctorat sau studii postuniversitare, experienta in activitatea de elaborare a proiectelor.
Aplicarea legii penale mai favorabile presupune darea, de catre judecator, a unei pedepse mai mici, dar in limitele prevazute de lege, celor care fac dovada temeinica de indreptare, nu au antecedente penale etc.