Recenta rascoala londoneza a facut, se pare, si un erou. Potrivit cotidianului The Guardian, femeia care s-a aruncat de la fereastra in incercarea de a scapa de flacarile care ii cuprinsesera locuinta a fost salvata de un roman pe nume Adrian. Pe de alta parte, presa britanica i-a numit eroi pe membrii comunitatii turce, care s-au organizat exemplar in incercarea de a-si apara prietenii aflati in zonele de conflict din cartiere londoneze. Tot de solidaritate au dat dovada si restul britanicilor, care au facut donatii pentru a-i ajuta pe cei care au ramas fara case in urma celor patru zile de lupte si jafuri. Aproape opt sute de oameni au fost arestati in urma revoltelor. Pagubele produse in cele patru zile de violente sunt estimate la o suta de milioane de lire sterline. Este insa doar o estimare optimista deoarece, potrivit specialistilor, nu a fost luata in calcul fuga turistilor. Liniste sau nu, cert este ca lumea a vazut, in aceste zile, si fata urata a Londrei, cu mai putin de un an inainte ca metropola sa gazduiasca Jocurile Olimpice din 2012.