“Romania a facut demersurile pentru imbunatatirea procedurilor judiciare si pregateste intrarea in vigoare a noilor coduri, dar este inca deficitara in ceea ce priveste reforma”, a declarat, recent, un oficial de la Bruxelles.
In opinia acestuia, activitatea DNA a fost cea mai eficienta, institutia implicandu-se foarte mult in combaterea coruptiei la nivel inalt. Pe de alta parte, potrivit aceluiasi oficial, multe dintre dosarele care-i privesc pe demnitari se afla pe masa judecatorilor, nesolutionate de peste trei ani, situatie in care poate interveni prescriptia faptelor, iar cei gasiti vinovati nu vor fi trasi la raspundere. Totusi, datele oficiale exacte vor fi date publicitatii astazi, la Bruxelles, in Raportul anual pe justitie, ca urmare a faptului ca tara noastra este inca monitorizata, in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare, de catre oficiali ai Comisiei Europene.