Volosevici, incapabil sa aduca un „eurocent” din fonduri europene

Aseara, in cadrul sesiunii speciale a Camerei superioare a Parlamentului, senatorul PSD Iulian Badescu i-a adresat premierului Emil Boc urmatoarea intrebare: „Ce pot face cetatenii municipiului Ploiesti pentru a-l determina pe primarul Andrei Liviu Volosevici – presedintele PDL Ploiesti – sa atraga bani din fonduri europene?”.
Iulian Badescu ne-a declarat ca, astfel, incearca sa-i atraga atentia primului ministru asupra „ritmului de melc in care municipalitatea ploiesteana si, in mod special, primarul Volosevici se misca in directia atragerii de fonduri europene. Domnul Volosevici s-a remarcat, printre altele, si prin incapacitatea de a fi semnat, pana in prezent, vreun contract de finantare pentru proiectele propuse de Primaria Ploiesti, proiecte ce ar trebui sa fie finantate ca parte integranta a Planului Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU) a Polului de Crestere Ploiesti – Prahova. Potrivit datelor pe care le detin, pana la data curenta au fost depuse sase cereri de finantare la ADR Muntenia pe Polul de Crestere, insa niciunul dintre proiectele Primariei Ploiesti nu a primit «verde» pentru semnarea contractului, fiind in faze incipiente de evaluare. Primaria Ploiesti a cheltuit deja aproape un milion de euro pentru a plati unei firme private servicii de consultanta pentru realizarea proiectelor, societatea respectiva urmand sa mai incaseze si alte sume la fel de importante precum cele primite pana acum. Cu toate acestea, rezultatele se lasa asteptate”. De asemenea, senatorul PSD a tinut sa precizeze ca singura varianta pe care o au ploiestenii este aceea de a sanctiona dur lipsa de reactie a municipalitatii si incapacitatea acesteia de a promova proiecte care sa conduca la cresterea economica a zonei.
„In asteptarea lamuririlor dumneavoastra, ingaduiti-mi, domnule prim-ministru, sa fac o precizare: desi este si presedintele Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Polul de Crestere Ploiesti – Prahova, domnul Volosevici n-a reusit sa aduca, in cei trei ani care s-au scurs din mandatul sau, nici macar un eurocent cu titlul de finantare nerambursabila din fonduri europene”, a mentionat senatorul PSD la finalul intrebarii adresate premierului Emil Boc.
V.STOICA