In ultimele zile, numarul de prezentari la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti a crescut semnificativ. ,,Daca, in mod frecvent, media este undeva pe la 250 de prezentari pe zi, de cateva zile aceasta a depasit 300 de prezentari pe zi. Iar ponderea o reprezinta agresiunile, accidentele. Nu putem sa legam de ceva anume acest fenomen, poate doar de inchiderea anumitor spitale din judet, nu neaparat de canicula’’, ne-a precizat dr. Andrei Ilinca, purtatorul de cuvant al spitalului.
In ceea ce priveste sectia de cardiologie a SJUP, una dintre cele mai solicitate, mai ales pe timp de vara, aceasta face fata, cel putin deocamdata, numarului de persoane cu afectiuni cardiace, neinregistrandu-se o crestere semnificativa a solicitarilor. Totusi, exista situatii frecvente cand in unele sectii pacientii dorm si cate doi in pat. ,,Exista si cate doi bolnavi in pat, situatie ce apare ocazional in majoritatea sectiilor spitalului, cele mai solicitate fiind in general sectiile de cardiologie, interne, nefrologie, chirurgie, neurochirurgie’’, ne-a mai precizat dr. Andrei Ilinca.
Reamintim ca, in numerele trecute ale ziarului nostru, am prezentat deja o situatie ingrijoratoare a cresterii cu 14% in ultima luna a numarului de persoane internate la Spitalul de Urgenta.
Astfel, potrivit datelor statistice, daca numarul pacientilor internati in SJUP in luna aprilie a fost de 5.139 de pacienti, in luna mai acesta a ajuns la 5.903 pacienti. De asemenea, in luna mai numarul consultatiilor in Spitalul Judetean a fost de 11.638, dintre care 7.280 prin UPU si 4.358 prin ambulator.
C.Dobre