Un neurolog din Statele Unite scaneaza activitatea cerebrala a calugarilor tibetani pentru a intelege mai bine practica straveche a meditatiei budiste. Cu ajutorul unui aparat RMN de cinci tone, profesorul Zoran Josipovic incearca sa afle care sunt secretele unei vieti armonioase, dar si cum ar putea fi tratate unele boli mentale, considerate incurabile in prezent.
Scanerul RMN pe care il foloseste Josipovic urmareste fluxul de sange din creierul calugarilor, in timp ce acestia mediteaza in interiorul aparatului.
“Persoanele care practica frecvent meditatia au abilitati de atentie mult mai bine cultivate”, crede cercetatorul. El este de parere ca daca am reusi sa valorificam aceste abilitati am duce o viata mai linistita si mai usoara.
“Cercetarile din domeniul meditatiei, in special cele din ultimii 10 ani, s-au dovedit foarte promitatoare. Ele indica o abilitate a creierului de a se schimba si optimiza intr-o masura pe care nu o credeam posibila pana acum”, a adaugat Josipovic.