Comuna prahoveana Surani, aflata in partea de est a judetului, si alcatuita din satele Surani si Pacuri, risca sa fie impartita in doua in urma unei alunecari de teren. Pamantul a inceput sa o ia la vale inca din decembrie anul trecut, fiind afectata mai intai o suprafata de teren forestiera. Acum, insa, zona pusa in pericol de miscarile telurice subterane s-a apropiat extrem de mult de drumul care face legatura intre cele doua sate, creand probleme pentru doua locuinte.
Primarul comunei, Marcela Cornea, ne-a declarat ca s-a realizat un studiu de fezabilitate privind aceasta situatie, pe care l-a inaintat Ministerului Mediului si Padurilor pentru a se lua masuri, asteptand, in prezent, un raspuns.
Dupa cum ne-a mai precizat primarul Marcela Cornea, drumul afectat este unul foarte circulat, fiind extrem de important pentru locuitorii satului Pacuri, precum si pentru cei din zona: „Sunt elevi care trebuie sa ajunga la scoala, dar, totodata, multe persoane au terenuri in zona satului Surani, de aceea au nevoie de o cale de legatura cu proprietatile lor. Speram sa putem rezolva cumva aceasta situatie, deoarece este o problema care afecteaza vietile a zeci de persoane. Noi am facut toate demersurile in aceasta privinta si asteptam, acum, raspunsul ministerului”.
In cazul deteriorarii respectivului drum, satul Pacuri ar ramane izolat, de aceea o solutie trebuie gasita cat mai repede cu putinta pentru a nu se ajunge intr-o situatie si mai grava.
Petre APOSTOL