Europarlamentarul PSD Adrian Severin a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa la Bucuresti, ca nu va demisiona din Parlamentul European (PE), intrucat nu a comis nicio ilegalitate, iar acuzatiile la adresa sa sunt “false”. Intrebat in legatura cu demisia colegului sau europarlamentar austriac implicat in acelasi scandal, Severin nu a vrut sa comenteze motivele acestuia, dar a spus ca el nu are nicio intentie sa-si depuna demisia. “Eu stiu de ce nu am sa-mi depun demisia. Nu am comis nicio ilegalitate, iar aceste acuzatii sunt false”, a spus Severin. Europarlamentarul a mai spus ca a informat conducerea socialistilor europeni in legatura cu aceasta problema inca de saptamana trecuta si ca multi dintre colegii sai, mai ales cei britanici, au spus ca nu sunt pentru prima oara vizati de un scandal din partea publicatiei “The Sunday Times”. Adrian Severin a mentionat ca i-a transmis o scrisoare presedintelui PE in care l-a informat in legatura cu situatia creata si a spus ca este interesat si doritor ca PE sa faca o ancheta. Intrebat daca a aflat informatia potrivit careia ar fi fost convocat de urgenta la Bruxelles, Adrian Severin a spus ca nu are informatii ca ar fi fost chemat de urgenta. “Eu oricum plecam dupa-amiaza la Bruxelles, (n.n. ieri) unde am sa ma intalnesc cu colegii mei”, a spus el, precizand insa ca si daca este vorba despre o chemare urgenta nu a primit aceasta informatie. Europarlamentarul PSD a mai declarat, ieri, ca scandalul declansat de publicatia “The Sunday Times” urmareste sa se scape “de un om incomod”, de “un roman influent”, el precizand ca are sentimente de “extrema tristete si oarecare tulburare”. Parlamentul European (PE) a anuntat duminica deschiderea unei anchete privind acuzatiile de coruptie aduse de publicatia britanica “The Sunday Times” impotriva a trei eurodeputati, intre care romanul Adrian Severin. Unul dintre acestia, conservatorul austriac Ernst Strasser, a demisionat. Ceilalti doi eurodeputati vizati pentru ca s-au declarat dispusi “sa isi vanda serviciile” sunt un fost vicepremier roman, Adrian Severin, si un fost ministru sloven de Externe, Zoran Thaler, amandoi membri ai grupului socialist-democrat al PE. “Acuzatiile aduse de «Sunday Times» sunt grave, iar Parlamentul European le trateaza cu seriozitate”, a declarat pentru AFP un purtator de cuvant al PE, Jaume Duch. Europarlamentarul Adrian Severin a declarat, duminica, faptul ca a cerut presedintelui PE sa ia in calcul “masuri penale” fata de ziaristii de la “Sunday Times” si ca discuta cu firme de avocatura pentru deschiderea unei actiuni de defaimare in Marea Britanie.
Trei deputati europeni si fosti ministri – un roman, un sloven si un austriac – s-au declarat dispusi sa isi “vanda serviciile” pentru sume de pana la 100.000 de euro unor jurnalisti de la cotidianul britanic “The Sunday Times” care s-au pretins a fi lobbyisti. Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputati sa plateasca 100.000 de euro in schimbul unor amendamente a caror adoptare ar putea-o obtine. Cei trei deputati au acceptat. Adrian Severin, fost vicepremier roman, a trimis un e-mail falsilor lobbyisti, afirmand: “Doar ca sa stiti ca amendamentul pe care il vreti a fost depus la timp”. La scurt timp, el a trimis o factura de 12.000 de euro pentru “servicii de consiliere”.

• Procurorii DNA s-au sesizat in cazul europarlamentarului

Procurorii anticoruptie au decis ieri sa se sesizeze, din oficiu, privind posibila savarsire a unor fapte de coruptie de catre liderul europarlamentarilor PSD, Adrian Severin, a declarat purtatorul de cuvant al DNA, Livia Saplacan. “Procurorii DNA au luat act de aspectele semnalate de mass-media din Romania, dar si de presa internationala si au decis sa se sesizeze din oficiu si sa efectueze verificari privind posibila savarsire a unor fapte de coruptie de catre Adrian Severin, membru al Parlamentului European”, a precizat Livia Saplacan.

• Probleme si cu ANI

Liderul eurodeputatilor social-democrati este verificat de inspectorii de integritate pentru cheltuielile uriase pe care le-a avut cu biroul sau de europarlamentar anul trecut.
Adrian Severin este cercetat de ANI inca de anul trecut. Asta dupa ce o publicatie a dezvaluit sumele uriase pe care europarlamentarul social-democrat le cheltuia pentru secretariat la Parlamentul European. “Suntem in faza strangerii de documente in momentul de fata. Am cerut hartii peste tot”, au declarat surse din institutie. Conform declaratiei de avere, Severin a cheltuit in 2010 peste 220.000 de euro pentru “cheltuieli de secretariat”.

• Autosuspendare din Biroul Permanent al PSD

Europarlamentarul Adrian Severin a anuntat, ieri, ca se autosuspenda din Biroul Permanent National (BPN) al PSD, pana la clarificarea situatiei. Severin a facut acest anunt dupa ce a participat la sedinta BPN al PSD, in care s-a discutat despre acuzatiile care ii sunt aduse de publicatia “The Sunday Times”. Cred ca a facut ceea ce trebuia sa faca. Rezultatul anchetei din PE va decide ce vom face in viitor (in privinta lui Severin – n.r.), a spus Ponta dupa sedinta BPN al PSD.

• Politicianul, convocat de urgenta la Bruxelles

Eurodeputatul PSD Adrian Severin a fost chemat ieri de urgenta la Bruxelles, la Parlamentul European, pentru a da explicatii in legatura cu inregistrarile aparute in publicatia britanica “Sunday Times”. Severin a fost chemat de liderul PSE din Parlament.