Gustul si parfumul produselor traditionale, pregatite ca la mama acasa, au un loc aparte in amintirile multora dintre noi, mai ales ale acelora obligati de lipsa de timp sa cumpere de pe rafturile primului market intalnit in cale. Ca urmare, initiativa organizarii unui “Targ cu bunatati“, care sa aduca in centrul unor mari orase produse alimentare traditionale, obiecte de uz gospodaresc si decoratiuni realizate de mesteri ce pastreaza, din generatie in generatie, secretul unor vechi mestesuguri, nu poate sa fie decat de apreciat. Cea dintai editie a unui asemenea targ va fi deschisa vineri, 1 aprilie, la Sinaia, in Parcul “D.Ghica”. Timp de trei zile, pana pe 3 aprilie a.c., localnicii si turistii vor gasi nu numai o varietate mare de produse, ci si ceva din atmosfera unica a locurilor in care, dupa legi scrise si nescrise ale comertului, se vinde, se cumpara, se gusta din marfa expusa, se schimba, in tihna, o vorba-doua intre negustori si cumparatori, ca “la targ”. Cei mai bine de 40 de producatori traditionali vor aduce spre vanzare branzeturi de la Bran, preparate din carne de oaie si porc de la Lapusel, cozonaci, prajituri si placinte de la Somcuta, pastrav, magiun de Topoloveni, dar si dulceturi brasovene,sucuri naturale de la Valea Mare, miere, turta dulce de
Bascov, pasca, paine, pogacele, miere, vin si palinca de Zalau. Si langa atatea bunatati ce si-au adjudecat, de multa vreme, renumele de brand, acordat de cel mai exigent dintre juriile posibile – cel al cumparatorului – o oala de pamant, un cos impletit, o lingura de lemn slefuita cu migala, un ou incondeiat cu liniile luminii si ale vietii in asteptarea sfintelor sarbatori ale Pastilor, o ie de Breaza inflorita cu motive traditionale, ori o icoana pe sticla vor adauga, fara nicio indoiala, ceva din frumusetea si sfintenia a ceea ce este cu adevarat romaneste si ar risca sa se piarda cu totul daca nu ar fi si oameni – asemenea organizatorilor acestui targ- care sa se gandeasca sa pastreze si sa puna in valoare produsele traditionale. Intr-un cadru creat special, care sa adune langa marfa pe alese si caldura, si apropierea, si placerea de a descoperi si a cumpara tot felul de bunatati.
Este laudabil ca administratia din Sinaia si alti parteneri sustin initiativa organizarii “Targului cu bunatati“ – Ziarul Prahova si PRAHOVA TV alaturandu-se partenerilor media – si nu putem decat sa-i dorim sa intre, la randu-i, in traditie, precum produsele pe care le promoveaza. De altfel, tot in aceasta luna, editii ale targului vor fi organizate la Campina
(8-10 aprilie) si la Ploiesti (20-23 aprilie).
Asadar, la sfarsitul acestei saptamani, Sinaia va avea un inedit punct de atractie, cu gust de turta dulce, de palinca, ori de pastrav afumat, dupa preferinta.Si inca, pe deasupra, ceva in plus, care nu se poate cumpara cu tot aurul din lume, si pe care, de fapt, organizatorii il dau pe gratis: parfumul aparte al atmosferei de targ.
Luiza Radulescu Pintilie