Presedintii Consiliilor Judetene din Harghita, Covasna si Mures si-au depus, ieri, la Consulatul General al Ungariei de la Miercurea Ciuc, documentele pentru obtinerea cetateniei maghiare. Cei trei au fost printre primii inscrisi pe listele solicitantilor inca din luna noiembrie a anului trecut. Borboly Csaba, presedintele CJ Harghita, Tamas Sandor, presedintele CJ Covasna si Lokodi Edit Emoke, presedintele CJ Mures s-au inscris pe listele Consulatului Maghiar din Miercurea Ciuc in luna noiembrie 2010, la numai o zi dupa ce Parlamentul de la Budapesta a modificat legislatia astfel incat solicitantii sa nu mai fie obligati sa aiba domiciliul in tara vecina. Cei trei presedinti de CJ au declarat ca s-au grabit sa isi depuna actele pentru obtinerea cetateniei ungare chiar in prima zi de lucru a noului an pentru a da un exemplu locuitorilor din Transilvania, pe care i-au indemnat sa procedeze la fel. “Este un drept oferit de statul ungar si cred ca e bine sa-l revendicam inca din primele zile ale anului. Cred ca pentru unificarea natiunii (maghiare – n.r.), chiar si a acelei parti ramasa in afara granitelor, obtinerea dublei cetatenii este benefica. Asta nu inseamna ca as dori sa traiesc in Ungaria sau copiii mei ar dori sa traiasca acolo, deocamdata, este un drept prin care ne putem accentua apartenenta la aceeasi natiune”, a declarat Borboly Csaba.
Consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, Balogh Gyorgy, a declarat, ieri, ca procesul de depunere a documentatiilor pentru cetatenia ungara se desfasoara conform programarilor facute incepand din 8 noiembrie 2010. “Avem cateva mii de inscrieri facute, pana in 10.000, ceea ce inseamna ca, daca o persoana nu are programare anterioara, nu va putea sa-si depuna actele pana in luna martie”, a spus Balogh Gyorgy, adaugand ca se lucreaza in doua schimburi, intre orele 8:00 si 19:00. Solicitantii au multe acte de completat, astfel incat este nevoie de 40 de minute pentru o singura persoana. Vicepremierul Ungariei a anuntat inca din septembrie 2010 ca tara sa va demara, din 2011, procesul de acordare a cetateniei ungare etnicilor maghiari de peste hotare care vor solicita acest lucru. Zsolt Semjen anunta atunci ca cererile de cetatenie vor putea fi depuse la orice oficiu de stare civila al unei administratii locale din Ungaria, urmand ca rezolvarea solicitarii sa se faca in trei luni.
Acordarea cetateniei oricarei persoane care o solicita, ai carei stramosi provin de pe teritoriul fostului regat ungar si vorbesc maghiara la un anumit nivel se numara printre cele mai elementare interese ale natiunii ungare, accentua atunci Semjen, facand referire la faptul ca tarile vecine au extins deja cetatenia lor proprie la conationalii din afara hotarelor lor.