12 jandarmi ploiesteni, participanti la misiunea de mentinere a pacii in Kosovo, au fost medaliati, recent, cu distinctia Eulex “pentru profesionalismul de care au dat dovada in executarea sarcinilor care le-au revenit”. Acestia au facut parte din detasamentul de Misiuni Internationale al Jandarmeriei Romane, alcatuit din 82 de romani. Ceremonia a avut loc la baza unitatii romanesti din Kosovo – Modrica, la care a participat si seful Statului Major al Jandarmeriei Romane, generalul de brigada Gheorghe Rugina. Acesta a declarat ca multumeste conducerii Misiunii „Eulex” pentru medaliile acordate, “lucru care inseamna recunoasterea contributiei jandarmilor la mentinerea pacii si, totodata, un indemn la continuitate si solidaritate, in efortul de a intari pacea in zona Balcanilor”. De asemenea, a mai tinut sa-si exprime recunostinta si fata de ceilalti participanti din Polonia, Franta si Italia, pentru camaraderia si solicitudinea aratata de fiecare data cand situatiile critice o impuneau.
De altfel, nu putine au fost situatiile in care camaraderia si solidaritatea si-au spus cuvantul, cat timp, dupa cum ne declara unul dintre primii participanti la teatrul de operatiuni din Kosovo, “cand era cate o situatie dificila, se spunea «vin romanii, se va rezolva problema»”. De asemenea, inainte de autoproclamarea independentei Republicii Kosovo, jandarmii romani au asigurat paza delegatiilor oficiale, au insotit convoaie cu alimente, au asigurat paza la diferite obiective strategice etc.
Reamintim faptul ca, incepand cu anul 2002, sistematic, jandarmii ploiesteni au participat la misiuni sub egida ONU, pana in anul 2008. Apoi, dupa cum ne-a precizat purtatorul de cuvant al Gruparii Mobile de Jandarmi “Matei Basarab” din Ploiesti, daca pana acum misiunile aveau o durata de un an, mai nou, ca urmare a transferului de responsabilitate intre ONU si UE, acestea au o durata de sase luni.
Participarea jandarmilor romani la teatrul de operatii din Kosovo face parte din obligatiile care revin tarii noastre, ca urmare a aderarii la Uniunea Europeana.
Cei doisprezece jandarmi urmeaza sa se intoarca la unitatile ploiestene in cursul lunii decembrie, zece facand parte din cadrul Gruparii Mobile „Matei Basarab”, iar ceilalti doi – din structura Inspectoratului Judetean de Jandarmi.
(F.T.)














