Cei peste 12.000 de studenti care vor incepe cursurile pe 1 octombrie la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti nu vor mai putea beneficia de asistenta medicala gratuita, in incinta institutiei. Cabinetul de medicina generala si cel stomatologic nu mai functioneaza de aproximativ doua luni, din cauza unei scapari legislative si a lipsei de reactie a autoritatilor abilitate sa ia o decizie pentru a rezolva problema.
Medicii – pusi pe liber
Totul a pornit de la decizia Ministerului Sanatatii de a trece in subordinea autoritatilor administratiei publice locale cabinetele scolare. Intrucat in actele normative ce au stat la baza acestui transfer s-a omis sa se precizeze ca este vorba si despre cabinete medicale pentru studenti, la Ploiesti acestea au ramas ale nimanui. Primaria a preluat, in 2009, doar dispensarele din unitatile de invatamant preuniversitar. In urma demersurilor DSP Prahova catre Ministerul Sanatatii, Spitalul Municipal a asigurat salariile personalului cabinetelor medicale de la UPG, insa pe 25 iunie 2010, cei doi medici si cei doi asistenti medicali au fost anuntati ca, de la 1 iulie a.c., nu va mai avea cine sa-i plateasca. Asta deoarece Spitalul Municipal, care a trecut in subordinea primariei, nu mai are in schema de personal si cele patru posturi. Daca, intre timp, pentru asistentii medicali s-a gasit o solutie – depunerea dosarelor pentru iesirea la pensie, pe 1 iulie 2010 – pentru medici situatia a devenit extrem de neplacuta: li s-au desfacut contractele de munca, dupa ce au primit un preaviz. Pana in prezent nu s-a gasit nicio solutie pentru ca studentii sa beneficieze, in continuare, de asistenta medicala, desi mai sunt doar trei saptamani pana la inceperea cursurilor!
Raspuns de la minister… fara legatura cu problema semnalata
Conducerea UPG a facut demersuri, in ultimele luni, atat catre ministrul Sanatatii, cat si catre ministrul Educatiei. Directia de Sanatate Publica Prahova a trimis, la randul sau, scrisori catre ministrul Cszeke Atilla cu rugamintea de a sprijini autoritatile locale in gasirea unei forme legale de preluare a personalului de specialitate din cabinetele respective. Din partea Ministerului Sanatatii exista un singur raspuns, formulat pe 16 iulie a.c., dar acesta nu lamureste problema. Documentul contine doar … precizari legate de structura organizatorica a unitatilor sanitare cu paturi. „In situatia actuala, nu avem cabinet medical. M-am adresat domnului Cristian Vintilescu, directorul Directiei de Sanatate Publica Prahova. Este singura persoana care a avut o reactie, in sensul ca s-a adresat Ministerului Sanatatii. De acolo am primit un raspuns ce nu are nicio legatura cu problema semnalata de noi, ci cu schimbarea numarului de paturi din spitale. Deci, nu avem niciun raspuns oficial la demersurile noastre, ne-a precizat rectorul UPG, Vlad Ulmanu. Am discutat cu reprezentanti ai altor centre universitare si acestia au spus ca, in cazul lor, primarul a subinteles ca aceste cabinete, cand sunt numite scolare sunt destinate tuturor tinerilor – inclusiv studentilor – care trebuie sa aiba asistenta medicala pe intreaga perioada a studiilor.” In ceea ce priveste o eventuala transformare a cabinetelor in cabinete medicale individuale obisnuite, aceasta nu este considerata o solutie, studentii avand dreptul la asistenta medicala gratuita.
„Cabinetul era solicitat in permanenta. De exemplu, vaccinul pentru gripa porcina a fost efectuat acolo. Dar mai sunt si alte situatii. A existat o studenta care, in timpul examenelor, a facut hipocalcemie. In doua minute a venit personalul cabinetului medical sa-i asigure asistenta de urgenta, astfel incat sa-si poata continua examenul. Nu numai cei aproximativ 12.000 de studenti beneficiau de serviciile medicale, ci si personalul institutiei format din aproximativ 800 de oameni” , ne-a mai precizat rectorul Vlad Ulmanu.
Mai multi studenti care nu aflasera inca vestea, faceau deja drumuri la cabinetul de medicina generala pentru a cere adeverinte, scutiri sau pentru a fi luati in evidenta medicului. Au gasit, insa, usa incuiata si au facut cale intoarsa.
Primaria sustine ca e “legata de maini si de picioare”
Situatia este cunoscuta si la nivelul Primariei Ploiesti, insa totul se loveste de vidul legislativ. Chiar saptamana trecuta, in cadrul sedintei Consiliului Local, Ion Eparu, consilier PSD, a semnalat problema in fata atat a primarului Andrei Volosevici, cat si a celorlalti consilieri prezenti la intrunire. ,,Este un aspect ce tine de competenta autoritatilor locale. Mai este foarte putin timp, vor incepe cursurile la universitate si nu s-a rezolvat nimic pana in prezent. Este inadmisibil, in conditiile in care acolo studiaza 12.000 de studenti si mai sunt si angajatii institutiei inca 800 de oameni’’, a declarat Ion Eparu, consilier local. La randul sau, Cristian Dumitru, viceprimarul Ploiestiului, ne-a declarat ca, desi exista buna-vointa din partea administratiei locale, nu se poate face nimic – ,,suntem legati de maini si de picioare’’. ,,Am discutat problema, personal, cu domnul ministru, am inaintat deja mai multe adrese catre minister, pentru a rezolva partea legislativa. Practic, acolo este o problema, deoarece in Ordonanta nu se prevede si preluarea cabinetelor medicale din universitati de catre administratiile locale, ci doar a spitalelor’’, ne-a explicat viceprimarul Ploiestiului. Pana in prezent, municipalitatea nu a primit niciun raspuns din partea ministerului, asa ca, deocamdata, situatia cabinetelor ramane la fel: incerta.
Ana –Maria MAXIM, Cristina DOBRE














