Peste 1.000 de fizicieni si oameni de stiinta de la Centrul European de Cercetari s-au adunat zilele acestea la Paris unde au discutat despre… sfarsitul lumii. Iata care cred savantii ca sunt catastrofele care pot pune capat existentei umane pe pamant.
Incercarea de a descoperi “Particula lui Dumnezeu” ar putea da nastere unei gauri negre care va inghiti pamantul. Totusi, pentru moment, oamenii de stiinta cred ca aceasta ipoteza nu se sustine. Cercetatorii spun ca acceleratorul de particule ar putea chiar sa ne salveze de la alte catastrofe care pot avea loc pana la sfarsitul acestui secol. Nick Bostrom, directorul Institutului pentru Viitorul Umanitatii de la Universitatea Oxford, este de parere ca adevaratele amenintari, care ar putea duce la sfarsitul lumii, sunt tehnologia armelor, biologia sintetica si inteligenta artificiala. “Robotii ar putea sa-si imbunatateasca propria inteligenta si sa o depaseasca pe cea umana”, crede savantul. Lista posibilelor catastrofe apocaliptice continua cu crearea unui virus letal la nivel mondial sau a unor noi arme care ar creste riscul unei conflagratii planetare si chiar cu incercarile oamenilor de a stopa incalzirea globala. Un alt pericol il constituie, in opinia savantilor, “vidul real” care s-ar putea crea in univers. Acesta, raspandit cu viteza luminii, ar putea rescrie legile naturii.