Dragi cititori,
acest spatiu de pagina va apartine. Aici isi vor gasi loc punctele dumneavoastra de vedere in legatura cu ceea ce va framanta, va nemultumeste, va ingrijoreaza, ati dori schimbat sau credeti ca merita apreciat.

Ce acte imi trebuie pentru a trece granita in calitate de unic insotitor al unui minor?

„Intentionez sa plec intr-o vacanta peste hotare, alaturi de copilul meu minor. Ce acte imi trebuie pentru a trece granita, in conditiile in care sunt singurul insotitor?”.
Mariana Popa, Campina

* * *

Doamna Popa, conform legislatiei in vigoare, pentru a putea trece granita alaturi de copilul dumneavoastra, trebuie sa stiti ca aveti nevoie de acordul celuilalt parinte, procura fiind facuta, neaparat, de un notar public. In aceasta se va specifica unde pleaca minorul, cat va sta acolo, precum si ruta pe care se deplaseaza. Daca parintii nu sunt casatoriti si este dat in custodia mamei, de exemplu, si copilul calatoreste cu ea, la granita aceasta trebuie sa prezinte hotararea de divort, o copie de pe certificatul de nastere al copilului, precum si documentul de la judecator care atesta ca minorul se afla in custodia mamei. In cazul in care copilul calatoreste cu o alta persoana care nu ii este parinte, acesta trebuie sa aiba asupra sa: acordul ambilor parinti si o imputernicire facuta de parinti cum ca sunt de acord ca minorul sa iasa din tara insotit de persoana respectiva. Mai trebuie mentionat ca insotitorul respectiv trebuie sa prezinte, la granita, si cazierul judiciar.