Un avion cu 152 de persoane la bord s-a prabusit in Pakistan

Un avion de pasageri s-a prabusit, ieri dimineata, in apropierea capitalei pakistaneze, Islamabad. Avionul apartine companiei private pakistaneze Air Blue si avea la bord 152 de persoane, a anuntat aviatia civila pakistaneza. „Potrivit informatiilor noastre, avionul s-a prabusit pe dealurile Margalla. Este o zona inconjurata de dealuri si unde nu se poate ajunge pe sosea”, a declarat un oficial din cadrul politiei, Sayed Subhan. “Este vorba despre un avion al companiei private Air Blue”, a adaugat el. Potrivit aceleiasi surse, avionul venea de la Karachi si se pregatea sa aterizeze la Islamabad, a explicat purtatorul de cuvant al aviatiei civile. Cinci persoane ranite au fost gasite in zona deluroasa din apropiere de Islamabad unde s-a prabusit avionul companiei private pakistaneze Air Blue.

Bataie cu pumni si scaune in Parlamentul Indiei

Dreptate cu pumni si scaune rupte in Parlamentul Indiei. Asta dupa ce puterea si opozitia nu s-au inteles asupra alegerii noului presedinte al unui district. O bataie generala a izbucnit dupa ce fostul presedinte al districtului si simpatizantii sai s-au opus unui proiect de lege.Initiatorul proiectului a fost atacat cu scaune si lovit cu picioarele de colegii din partidul rival. Politistii au fost uimiti ca nu a fost depusa nicio plangere in urma incidentului.

Coridele interzise in Catalonia, de la 1 ianuarie 2012

Deputatii din cadrul Parlamentului regional din Catalonia au aprobat, ieri, interdictia de a organiza coride, incepand de la 1 ianuarie 2012. 68 de parlamentari au votat “pentru” interzicerea acestor evenimente, in timp ce 55 s-au declarat “impotriva” si 9 s-au abtinut.Catalonia este cea de-a doua regiune din Spania care interzice coridele. In anul 1991, coridele au fost interzise si in arhipelagul Canare.

Pregatiri de nunta in familia Clinton

Chelsea Clinton, fiica lui Hillary si a lui Bill Clinton, se va casatori, la sfarsitul acestei saptamani, cu Marc Mezvinsky, un investitor in domeniul bancar, iar nunta urmeaza sa se desfasoare in oraselul Rhinebeck (statul american New York).
Nunta lui Chelsea Clinton, fiica fostului presedinte american Bill Clinton si a secretarului de Stat Hillary Clinton, urmeaza sa se desfasoare sambata pe o proprietate privata situata pe malul raului Hudson.
Cei doi tineri se cunosc inca din adolescenta si amandoi au studiat la Universitatea Stanford. Tatal lui Marc Mezvinsky, fostul congresman Edward Mezvinsky, a ispasit o pedeapsa privativa de libertate pentru frauda.Consiliul local din Rhinebeck a primit o solicitare pentru suplimentarea efectivelor de politie pe durata ceremoniei. Solicitarea a fost aprobata, dar au existat critici care au cerut ca fondurile suplimentare pentru mobilizarea politiei sa fie platite de tatal miresei, fostul presedinte democrat Bill Clinton. Rhinebeck este o localitate care are 8.000 de locuitori, situata la aproximativ 100 de kilometri nord de New York. Sotii Bill si Hillary Clinton locuiesc din anul 2000 in orasul Chappaqua, situat in apropiere.