O carte pe masura unei scoli de exceptie
Momentul, oricum emotionant, al aniversarii unei institutii – si cu deosebire ale unei scoli – capata un plus de solemnitate cand este insotit de aparitia unei carti consacrate acesteia. Cartea ii prezinta, de fapt, actul de nastere – care legitimeaza sarbatorirea -, evoca lumea scolii respective, profesori si fosti profesori, elevi si fosti elevi si ofera termeni de comparatie care marcheaza evolutia ei.
O asemenea lucrare este, fara indoiala, Monografia Colegiului National „Nicolae Iorga” din Valenii de Munte, publicata cu ocazia implinirii a 55 de ani de la infiintarea scolii si a 85 de ani de atestare a invatamantului secundar in Valea Teleajenului. Ca autori sunt inscrisi pe frontispiciul volumului profesorii Ion Bocioaca, Anghel Dafina, Constantin Parvu, Valentin Emil Musat, Petre Vulpe (ultimii doi fiind si coordonatori). Volumul – amplu (370 p. in format 29×17) – este imprimat in excelente conditii de editura bucuresteana “Venus”.
De fapt, cartea este mai mult decat o monografie. Ea poate fi socotita si o mica enciclopedie tematica, dar si un dictionar de personalitati, ca si o antologie memorialistica sau un anuar.
Partea de monografie nu este prea intinsa (80 pagini), dar cuprinde un material atat de dens, atat de plin de substanta, incat raspunde tuturor asteptarilor pe care le-am formulat la inceputul randurilor noastre. Autorii si-au propus sa reconstituie tot ceea ce a fost invatamant in Valeni, de la inceputurile eroice ale scolii publice si ale scolii normale de candidati, pana in prezent. A fost bine demonstrata legatura permanenta dintre scoala si targ, ca si lupta, impreuna, pentru un invatamant secundar complet si stabil. Cea mai mare parte a paginilor monografice, titrate “Afirmarea propriei identitati”, evoca momentul 1955-1956 cand ia fiinta invatamantul liceal sub forma Scolii Medii Mixte (cu 10 clase, apoi cu 11) Valeni. Si apoi este urmarita scoala pe toate treptele: liceu de cultura generala, liceu real-umanist, liceu industrial, liceu teoretic si, in sfarsit, colegiu national. Pe acest parcurs, evenimentul cel mai important: atribuirea numelui marelui Nicolae Iorga, o noua legatura a acestuia cu Valenii. Sunt surprinse, esentializat, toate aspectele si activitatile institutiei in evolutia lor: baza materiala cu localurile in care a functionat, cu sporirea si modernizarea dotarii, problemele organizatorice (cu sectiile si profilurile), planurile de invatamant, cadrele didactice si miscarea lor, efectivele de elevi si evolutia lor, activitatea culturala, artistica, educativa. Sunt notate si performantele in procesul de invatamant, in admiterea in invatamantul superior, la olimpiadele scolare, la concursurile artistice, sportive. Fluenta textului face ca lucrarea sa capteze si sa mentina interesul cititorului si la sfarsitul lecturii sa-i ofere o imagine, generala, desigur, dar veridica si in relief a vietii si a lumii scolii.
Restul cartii ofera detaliile, culoarea, oamenii, iti aduce in fata lumea scolii. Ca orice familie romaneasca, si aceasta colectivitate simte nevoia sa-si pomeneasca vii si mortii. Este o pomenire laica, dar la fel de respectuoasa si pioasa ca si cea religioasa. Autorii sunt parca obsedati sa nu piarda vreun nume, de aceea unele sunt repetate de mai multe ori in diferite moduri si contexte. Iata doua omagii, “Magna cum laudae” adus dascalilor scolii si “Elevi eminenti, cariere notabile”, adus absolventilor. O lista a directorilor, fiecare cu poza si cu datele intre care a ocupat aceasta functie, este urmata de o alta asemanatoare a directorilor adjuncti.
Urmeaza “Profesorii nostri”, un dictionar de personaje, din care, ordonati alfabetic, nu lipseste niciun cadru didactic. Pentru unele s-au intocmit adevarate medalioane, pentru altele niste note biografice, aproape toate insotite de portretul respectiv. Ele se inscriu in tonul unor asemenea dictionare, foarte sobru, cuprinzand locul si data nasterii, studiile, locurile de munca, titlurile si conducatorii stiintifici ai lucrarilor de licenta sau de gradul I, alte lucrari, realizari la concursurile scolare, functii si distinctii didactice si extradidactice. In foarte putine cazuri, aceste evocari sunt incalzite cu elemente portretistice, cu trasaturi de caracter, semnalarea unor sentimente, cutume, desi unul dintre autori este un cunoscut si talentat condeier (versurile lui “Imnul colegiului” sunt inscrise ca un motto al volumului si sunt inserate si in corpul acestuia, impreuna cu notele muzicale respective).
Avem insa si destule pagini pline de caldura si lirism, de admiratie, de dragoste. Ele sunt stranse in doua rubrici. In cea intitulata “Din cartea de onoare” sunt extrase saluturi, constatari pertinente, puncte de vedere admirative ale unor academicieni, cadre didactice universitare, profesori de la alte scoli, reprezentanti ai autoritatilor. Cealalta aduna, sub titlul “Evocari”, amintiri, impresii, destainuiri ale unor fosti elevi (si nu numai) din anii adolescentei care direct sau indirect, omagiaza atmosfera ei, profesorii.
Partea pe care am numit-o “de anuar” a necesitat o munca uriasa. Sunt alcatuite tabele cu toti absolventii liceului si ai colegiului pana la promotia 2009, liste cu sefii de promotie si mediile lor generale, cu premiantii si mentionatii la olimpiade si concursuri, cu profesorii, cu personalul administrative etc, etc.
Folosind mijloacele lor proprii, autorii au reusit sa atraga cateva sute de colaboratori si sa dea ocazia catorva mii de oameni sa se regaseasca in lumea minunata a acestei fascinante institutii de invatamant, cultura, omenie.
Paul D. POPESCU
