Schema Judecatoriei Ploiesti s-a imbunatatit, incepand de ieri, cu inca trei magistrati, in contextul in care presedintele Traian Basescu a semnat decretul de numire ca judecatori a peste 70 de absolventi ai Institutului National de Magistratura. Astfel, pe locurile ramase vacante la instanta ploiesteana se vor instala inca trei stagiari, iar in judet, ponderea neocuparii posturilor se va diminua, cat timp, prin acelasi decret prezidential, au fost repartizati cate un absolvent la instantele din Valeni, Campina si, respectiv, Sinaia. Revenind la instanta ploiesteana, al carei volum de dosare pentru 2009 a fost de peste 30.000 de cauze, sa mai amintim ca au mai fost scoase la concurs, pentru sesiunea din martie, rezervata juristilor cu vechime de cel putin cinci ani, inca doua posturi. Iar daca acestia vor reusi sa treaca peste testele de la civil, procedura civila, penal, procedura penala – in total s-ar ajunge la o completare a schemei de personal cu inca 5 magistrati, care ar degreva instanta de volumul de activitate (1.260 de cauze per magistrat, in 2009). Si, nu in ultimul rand, ar putea sa-i creasca si operativitatea, care a fost, tot in 2009, de 75,18%.
Si, daca in ziarul nostru de ieri scriam ca pe raza Curtii de Apel Ploiesti functioneaza, de peste patru luni, o instanta cu un singur magistrat, acesta fiind, totodata si presedinte – Judecatoria Pucioasa – si in acest caz s-a inscris un candidat pentru a mai completa, cat de cat, schema. Tot in martie, la examenul rezervat juristilor.
Cat despre “zgarcenia” in ceea ce priveste numarul de absolventi INM, sau primirea in privinta admiterii in magistratura a juristilor cu vechime de cel putin cinci ani, acestea se regasesc in afirmatiile facute recent, de catre reprezentantii Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, conform caruia deviza este “Mai intai calitate si apoi cantitate”. Exemplu negativ: daca, pana mai acum trei ani, exista “portita de intrare” in magistratura prin metoda interviului, aceasta a fost mai intai dezavuata chiar de catre unii magistrati – pe motiv de slaba pregatire a noilor colegi – pentru ca, mai apoi, Consiliul Superior al Magistraturii sa o considere total inoportuna sau, si mai rau, daunatoare actului de justitie. Iar recentul exemplu dat de catre acelasi minister, conform caruia in Spania, care are o populatie dubla fata de a noastra, exista nici 5.000 de magistrati, iar la noi – aproape 4.000 de magistrati – ar justifica “selectia riguroasa” in ceea ce priveste primirea in magistratura.
(F.T.)