Despinistele (II)
Concurenta a continuat si in perioada interbelica dar, dupa 1919, cand si “Despina” a avut cursul secundar complet, izvorul de eleve a fost atat de mare, incat nu i-a mai pasat. Chiar fete din familii instarite, care erau mai ambitioase si voiau sa aiba “cariera”, preferau aceasta scoala.
Fiica fostului primar si prefect, deputat in zece legislaturi, Dem. I. Nicolaescu, dupa ce isi tinuse fiica sase ani la pension, ultimele doua clase le-a facut la “Despina Doamna”. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, pensionul a continuat sa functioneze cu tot mai putine eleve. Curand dupa razboi insa, nu a mai putut face fata noilor conditii si si-a incetat activitatea, elevele trecand in clasele respective de la liceu. “Despina Doamna” a ramas singura secundara teoretica de fete din oras.
Sa ne oprim acum asupra efectivului de eleve. Acesta nu a fost prea mare. Asa cum am mai aratat scoala a inceput cu o clasa I, in care s-au inscris 33 de fete, care au absolvit clasa a IV-a in 1878, dar numai 7 dintre ele, situatie care s-a repetat si in anii urmatori. In 1881 avem si clasa a V-a si atractia spre scoala creste, in unii ani fiind inscrise in clasa I peste 60 de eleve, numar care se reducea drastic in clasele urmatoare. In 1887, cand scoala trecuse la stat, 58 de absolvente ale scolii primare au cerut sa se inscrie in clasa I. Au fost admise 46, fiind respinse 12 din lipsa de locuri in banci si in anii urmatori afluenta a crescut. In 1913, Ministerul introducea “examenul de admitere” (de fapt un concurs) in clasa I. Erau acceptate fete pana la varsta de 15 ani impliniti si supuse la trei probe: limba romana si matematica scris si “lectura” oral. Intrau in ordinea mediilor obtinute pana la numarul de 50 (depasit uneori cu aprobari speciale). Inainte de aceasta data, numarul cel mai mare de eleve in clasa I a fost in 1892-1893, de 91.
Numai foarte putine dintre elevele inscrise in clasa I, ajungeau sa termine scoala. Scaderea efectivului se producea mai ales chiar dupa prima clasa, uneori reducandu-se aproape la jumatate. Astfel in 1889-1890, din 41 de inscrise in prima clasa, au promovat 26, iar doi ani mai tarziu, din 66 inscrise au promovat 39. De aceea, numarul absolventelor a fost extrem de mic. Iata care a fost numarul absolventelor la sfarsitul catorva ani scolari: 5 in 1882, 6,11,9,11 in anii urmatori, 20 in 1891, cifra care nu va mai fi atinsa decat in 1913. In ceilalti ani, inclusiv in primii doi de dupa razboi, numarul absolventelor a variat intre 12 si 19. Cauzele unei asemenea situatii erau mai multe. In primul rand era lipsa de pregatire anterioara a elevelor, care le facea sa nu poata rezista exigentelor procesului de invatamant. Chiar dupa introducerea examenului de admitere, acesta era formal, urmarea doar sa vada daca adolescentele candidate absolvisera intr-adevar o scoala primara si daca stiau sa citeasca si sa scrie. Mai era si situatia materiala a parintilor; unii saraceau pe parcurs, altii constatau ca si-au gresit socoteala. Marea majoritate a elevelor erau “solvente” si taxele nu erau deloc mici si mai trebuiau si uniforme, manuale si rechizite, iar mamele pierdeau un ajutor pretios in gospodarie.
De multe ori chiar fetele preferau retragerea din scoala. Exigentele in ceea priveste frecventa, disciplina, vestimentatia le stanjeneau, iar cele ajunse la 16 sau 17 ani nu se mai gandeau decat la maritis.
Lucrurile s-au schimbat total dupa primul razboi mondial si dupa transformarea in Scoala secundara de gradul II. Dezvoltarea economica, schimbarea conceptiilor au sporit afluxul de eleve. Astfel, efectivele scolii au crescut foarte mult si s-au dovedit mult mai stabile. Planul de scolarizare prevedea cate o clasa bugetara, foarte curand aparand si clasele I-IV B extrabugetare, iar cand acestea au fost etatizate, au inceput sa apara clasele B la cursul superior, iar cand si acestea au devenit publice au inceput sa se infiinteze clasele C care au ramas extrabugetare. Chiar si cu aceasta retea sporita, scoala nu putea face fata cererilor de inscriere. Ministerul, din motive didactice, fixase numarul maxim al elevelor unei clase la 43, desi, cu aprobari speciale el era uneori depasit. In schimb s-a reorganizat, pe baze mult mai exigente examenul de admitere in clasa I.
Comisia era formata din directoarea liceului, ca presedinte, o profesoara de limba romana si una de matematica si o invatatoare delegata de revizoratul scolar. Se dadea o proba scrisa la limba romana, o alta la matematica (corectate si de profesoara de specialitate si de invatatoare) si o examinare orala, in comisie, de cultura generala (citit, recitat, elemente de istorie, geografie, stiinte naturale). Cele trei note alcatuiau media de admitere. Se intra in ordine, pana la ocuparea locurilor in clasa publica, 43 locuri, apoi in cele doua clase publice 86 locuri. Daca media ultima de admitere o obtineau mai multe candidate decat numarul locurilor, atunci se suplimenta numarul acestora, fara niciun fel de aprobare. Dupa 1925, examenul de admitere s-a tinut in doua sesiuni, in ultimele zile ale lunii iunie si in ultimele zile ale lunii august. Se rezervau doua treimi din numarul de locuri pentru prima sesiune, ocupandu-se dupa aceeasi metodologie si la fel se petreceau lucrurile in toamna, pentru treimea de locuri ramase. Desigur, in iunie se intra cu medii de la 8,00 in sus, cu totul exceptional se ajungea pana la 7,66, toamna se putea intra sigur pana la 6,66 si in unii anii s-a intrat si cu 6,33, cu 6,00 si, foarte rar, chiar sub 6,00. Daca in acel an se infiinta si o clasa extrabugetara, erau primite si elevele care obtinusera medii mai mici, sub limita admiterii. De regula, pe primele locuri se situau candidatele care veneau de la scolile de elita (Scoala nr. 1 de fete, Scoala de aplicatie, Scoala italiana, Scoala catolica), dar mai erau si surprize. Astfel, in iunie 1939, singura care a obtinut media 10,00 la admitere a fost Nedelcu Ioana, din cele doua care au obtinut 9,66 una era Tanasescu Lucia, iar din cele cinci care au obtinut 9,33, una era Vintilescu Rodica. Acestea trei, proveneau toate de la o scoala de cartier, nr. 4 de fete si fusesera elevele invatatoarei Ecaterina Popescu; mai avea si admise cu 8,66 (Drosu Maria ?) si cu alte medii bune, in total toate cele 12 eleve care candidasera.
Paul D. POPESCU
