Vine Craciunul
Lucian AVRAMESCU
Stare de ger in Bucuresti. Turlele unei biserici ies din vopseaua cetii sprijinite de un plop care pare stramb. Plopii sunt drepti. Plopul pe care il vad eu sta sa cada. Se apropie Craciunul. Ce culoare vor avea brazii acestui Craciun? Vor aduce caldura si lumina in casele oamenilor sau starea de ger se va lati pana la vara si pana la iarna cealalta si pana in vecii vecilor. Sa fim noi, romanii, blestemati sa traim starea de ger si cand in lume e cald, iar bucuria de a trai se intinde calma si roditoare pe atatea meleaguri?
Acum 20 de ani, intr-o Casa a Scanteii pustie, din care fugisera si portarii, tipaream intr-o tara din care Ceausescu nu fugise, primul ziar in care scriam „Jos comunismul, jos dictatorul”. Astazi, intr-o tara in care Parlamentul exista doar in scripte, un cetatean care a obtinut voturile a 50,33 la suta dintre alegatori a jurat ca va respecta democratia. Un alt guvern se pregateste si a intrat in paine. Este guvernul Udrea 2 si nu Boc 4. Nu-l nedreptatiti pe bietul primar al Clujului. Nu are niciun amestec in povestea asta. Am inchis televizorul. M-am saturat de politica. Rasfoiesc cartile mele de poezie. Cand oare am scris aceste versuri? Vine Craciunul, doamna mea/ O za de ger parca ne tine/ Alaturati si-ndepartati/ si prinsi in nefiresti destine// Vine Craciunul ca o boare/ si ca o lama de jungher/ Va inrosi curand zapada/ Porcul ce-a fost godac si vier// Auzi in satul meu, departe/ Colindatorii sub feresti/ si tata nu e sa-i primeasca/ si nici tu doamna mea nu esti// Am vrut sa punem de Craciun/ Un brad pe prispa cea de sus/ Sa vina Mosul si la noi/ Dar viscolele s-au opus// Iata pe strazi si-n piata mare/ In camioane si-n trasuri/ Verzi sub cereasca promoroaca/ Brazii taiatelor paduri// Sacrificatul lor destin/ Aduce-un pic de bucurie/ si-n cel mai amarat camin/Strans in pereti de chinovie// Te pregateste doamna mea/ Pentru festinul de Craciun/ Spala-mi si mie daca poti/ Camasa nuntii cu sapun// Pune un glob frumos de aer, / Vrastat cu fulgi de Dumnezeu, / si-n pomul cel sarac ce creste/ In lutul sufletului meu.
Gerul se holbeaza la mine prin geamuri. Mi-e frica de frig. Mi-e frica de frigul de afara si la fel de mult de cel din noi. Ma intorc la o placheta veche. Citesc: In noaptea asta fara candelabre/ Cand mor pe sine rotile de fier/ Sa ascultam, iubito, stins cum canta/ In satul meu copiii leru-i ler// I-aud acum la casa parinteasca/ Batand in geam cu sorcove de ger/ si nimeni nu mai iese sa-i primeasca/ si gem peretii-n bezna leru-i ler// In noaptea asta sa tacem o vreme/ si-e teama stiu si nu pricepi ce-ti cer/ Cum poate sa imi fie-atat de-aproape/ Un cantec de departe leru-i ler”.
Zapezile au acoperit Romania. E un semn de normalitate a anotimpului. Gerul, poate un pic prea aspru, a ucis oameni, pe strazi si in case. Acum doua decenii scriam intr-un ziar care purta pe prima pagina simbolul grafic al unui tricolor gaurit: „Jos comunismul!”, „Jos Ceausescu!”, „Jos dictatura!”. Comunismul a murit. Ceausescu a pierit si el ciuruit de gloante. Si totusi as mai pastra ceva din ziarul „Tineretul Liber”, ziar care a decedat si el intre timp. Ce as pastra? Las cititorului libertatea de a alege.
