Sindicalistii de la Cartel Alfa cer modificarea proiectul legii unice de salarizare. Ei au trimis ieri o nota catre Ministerul Muncii prin care propun ca toti bugetarii cu studii superioare sa aiba un venit egal cu cel putin doua salarii minime pe economie.
Sindicalistii mai cer ca persoanele cu studii superioare de scurta durata sa aiba un venit egal cu 1,70 salarii minime, iar muncitorii necalificati un venit egal cu un salariu minim. Reprezentantii Cartel Alfa cer ca soferii sa nu mai fie inclusi intr-o categorie profesionala separata si sa nu mai fie platiti mai bine decat muncitorii calificati. ‘’Nu ar fi trebuit sa existe o modificare, daca cele noua principii discutate cu Guvernul ar fi fost respectate. Noi am cerut un echilibru in politica salariala din sectorul public in raport cu politicile salariale si salarizarea in sistemul privat’’, a precizat Petru Dandea, vicepresedinte Cartel Alfa. Potrivit proiectului de lege unica a salarizarii, soferii si dactilografele demnitarilor, cu studii medii, vor castiga 1.057 de lei, pe luna, mai mult decat un dentist sau un preot la inceput de cariera. De asemenea, primele de vacanta si tichetele de masa ar trebui reglementate in mod unitar pentru toate categoriile de personal, spun sindicalistii.