Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a facut plangere la Parchetul General impotriva ordonantei de incepere a urmaririi penale pe numele sau, motivand ca procurorii ar fi trebuit sa ceara acordul Patriarhiei Romane, au declarat surse judiciare.
Plangerea este facuta in dosarul in care Arhiepiscopul Tomisului este urmarit penal pentru instigare la fals intelectual si luare de mita, dupa ce ar fi cerut bani si cadouri pentru a ajuta un reporter sub acoperire sa se inscrie la Facultatea de Teologie. Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, nu s-a prezentat pe 28 august la Parchetul General, el facand o cerere de amanare pentru ca si-a angajat un nou avocat, care trebuie sa studieze dosarul, au declarat surse judiciare.
Arhiepiscopia Tomisului a precizat, intr-un comunicat, dupa ce mass-media a facut public faptul ca impotriva IPS Teodosie s-a inceput urmarirea penala, ca Arhiepiscopul Tomisului “accepta aceasta cercetare cu demnitate si, stiindu-se nevinovat, are incredere in demersurile Justitiei”. “Inaltpreasfintitul Arhiepiscop Teodosie, al Tomisului, indiferent de speculatiile pe care mass-media si le poate ingadui, in goana dupa senzational, in calitate de cetatean al acestei tari si de slujitor al Bisericii Ortodoxe, accepta aceasta cercetare cu demnitate si stiindu-se nevinovat, are incredere in demersurile Justitiei romane, pentru stabilirea adevarului”, se afirma intr-un comunicat de presa emis de institutie.
Parchetul General a inceput urmarirea penala pe numele lui IPS Teodosie, pentru luare de mita si instigare la fals intelectual, dar si pentru alti doi preoti. Astfel, preotul Bogdan Chiriluta este cercetat de procurorii ICCJ pentru luare de mita, iar preotul Emil Braescu – pentru fals intelectual, spun surse judiciare.