*Evreii din Germania accepta reeditarea cartii ” Mein Kampf”
Presedintele Consiliului central al evreilor din Germania s-a pronuntat ieri, in favoarea unei reeditari adnotate a cartii-manifest a lui Adolf Hitler, “Mein Kampf” (Lupta mea), lucrare interzisa in prezent in Germania.
“Cred ca are sens si este important sa publicam o editie a ‘Mein Kampf’, insotita de comentariile cercetatorilor”, a afirmat Stephan Kramer, la postul de televiziune ZDF.
“Trebuie sa pregatim inca de acum o editie universitara, insotita de notele istorice, inainte ca neonazistii sa beneficieze de expirarea drepturilor de autor”, a spus el. Drepturile de autor pentru aceasta carte, interzisa imediat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, vor inceta in 2015, la 70 de ani dupa moartea autorului.
Hitler a redactat “Mein Kampf” inainte de a ajunge la putere, cand era inchis pentru tentativa de lovitura de stat. Aici, el a elaborat fundamentele ideologice ale nazismului. In prezent, drepturile asupra cartii sunt detinute de statul Bavaria.
“Exista riscul ca sarlatanii si neonazistii sa profite de aceasta carte detestabila, dupa ce Bavaria nu va mai detine drepturile de autor. Cred ca este bine sa pregatim o editie critica si bine documentata pana la acel moment”, a declarat Wolfgang Heubisch, ministrul pentru Stiinta si Cercetare al Bavariei.
In ianuarie, un editor britanic a generat o polemica dupa ce a republicat in Germania facsimile din ziarul nazist Volkischer Beobachter, insotite de comentarii ale istoricilor. Un proces intentat de statul bavarez, care detine si aceste drepturi de autor, a reusit sa interzica vanzarea facsimilelor datand dupa 1939.
*Crestin-democratii din Republica Moldova cer renumararea voturilor
Partidul Popular Crestin Democrat cere renumararea voturilor de la alegerile din Republica Moldova.
In cererea adresata Curtii Constitutionale se reclama numeroase nereguli si incalcari ale legislatiei electorale.
Crestin-democratii sustin ca in mai multe sectii de votare a fost intrerupta alimentarea cu energie electrica, in timpul numararii voturilor, iar in unele zone buletinele de vot au fost fotografiate inainte de a fi introduse in urna.
Partidul Popular Crestin Democrat nu a reusit sa intre in Parlament, dupa ce a obtinut doar 1,9% din voturi.
*Moscova acuza SUA ca reinarmeaza, in continuare, Georgia
Viceministrul rus al Afacerilor Externe, Grigori Karassine, a acuzat ieri Statele Unite ca livreaza, in continuare, arme Georgiei si a avertizat ca Moscova va actiona in consecinta.
“Potrivit informatiilor pe care le avem, livrarile de arme din SUA continua. Asta ne preocupa”, a declarat Karassine. “SUA nu sunt singurul furnizor de arme”, a adaugat acesta.
Georgia se reinarmeaza pentru a se pregati de o noua agresiune, a declarat ieri SI adjunctul sefului Statului Major rus, Anatili Nogovitin, in ajunul implinirii unui an de la conflictul ruso-georgian.
“Experienta arata ca, daca se reinarmeaza, o fac cu scopul unei agresiuni”, a declarat el.
Doua submarine nucleare de atac rusesti au patrulat in largul coastei estice a Statelor Unite in ultimele zile, starnind ingrijorarea Pentagonului. Desi submarinele nu au facut gesturi provocatoare, mentinand cursul in apele internationale, oficialii nu isi pot explica motivele misiunii neobisnuite. “Cand marina rusa face ceva atat de iesit din comun este un motiv de ingrijorare”, a declarat o sursa de rang inalt de la Pentagon. “Stim ca (cele doua submarine) sunt in apele internationale. Nu ne facem griji in privinta capacitatii noastre de a le repera. Ne facem griji ca ele sunt acolo”. Unul dintre cele doua submarine rusesti se mai afla marti in apele internationale, la circa 320 de kilometri de coasta Statelor Unite.














